Lumea fotbalului este consternată. Un campion mondial a încetat din viață

Lumea fotbalului este consternată. Un campion mondial a încetat din viață sursă: arhivă EvZ

Un jucător de fotbal, ultimul supraviețuitor al echipei Germaniei Federale care a câștigat Campionatul Mondial de fotbal în 1954, a încetat din viață.

Acest deces, al lui Horst Eckel, ultimul supravieţuitor al echipei Republicii Federale Germania, campioană mondială în 1954, a fost anunţat vineri Federaţia germană de fotbal (DFB), citată de Reuters. Fostul campion mondial a decedat la vârsta de 89 de ani.

Horst Eckel a fost unul dintre cei doi fotbalişti germani care au evoluat în toate cele şase meciuri de la Cupa Mondială 1954. El a fost cel mai tânăr jucător al finale care a fost câştigată cu 3-2 de echipa sa, în faţa Ungariei, ce era mare favorită.

sursa foto. wikipedia

Horst Eckel a avut 32 de selecţii la echipa naţională. El a fost de două ori campion al Germaniei, la fotbal, în 1951 şi 1953, cu Kaiserslautern. Jucătorul german a evoluat pentru această echipă în nu mai puțin de 213 meciuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primul Ccampionat Mondial câștigat de Germania după război

Campionatul Mondial de Fotbal 1954 a fost cea de-a cincea ediție a celei mai importante competiții la care participă echipe naționale din toată lumea. Această ediție s-a desfășurat în Elveția. Naţionala RFG-ului, cea care a câştigat titlul mondial a fost alcătuită exclusiv din fotbalişti amatori. Aceasta a fost pentru prima şi singura dată când o astfel de formaţie, formată doar din jucători amatori a triumfat în fotbalul mondial.

Victoria din finala Mondialului din 1954 a devenit cunoscută în Germania ca „miracolul de la Berna”. Aceasta după ce, în faza grupelor, Ungaria a învins RFG cu scorul de 8-3.Victoria în finala de la Berna a fost adusă germanilor, în minutul 84, de Helmuth Rahn. Acesta a interceptat o minge degajată greşit şi a şutat de la marginea careului pe jos, pentru 3-2.

Sursa foto: dfb.de

Un titlu cu o puternică semnificație politică

Acest prim titlu mondial câştigat de Mannschaft a avut și o puternică semnificație politică. A fost privită ca un moment important în încercarea Germaniei de a se reconstrui ca naţiune după al Doilea Război Mondial.

După victoria împotriva Ungariei, Germania a mai câştigat, de atunci, alte trei Cupe Mondiale. Astfel, a devenit una dintre cele mai importante forțe ale fotbalului mondial.