Existenţa unui sistem organizat de furt electoral, dezvăluită de Ponta în 2009, după pierderea alegerilor de către Mircea Geoană, este confirmată de ancheta DNA în cazul fraudelor de la referendum. Liderii USL spun că se autodenunţă.
"Sistemul lor a funcţionat mai bine!" Care sistem? "Sistemul de furt, şi de fraudare, şi de cumpărare a voturilor. Ştiam asta, ştiam că ne batem cu ei în felul ăsta. Sistemul lor a fost mai bun!", spunea public Victor Ponta imediat după alegerile din 2009, ca justificare a pierderii alegerilor de către Mircea Geoană. Anchetele derulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ai celorlalte parchete din cadrul Ministerului Public privind fraudele de la referendumul naţional din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu - moment la care a stat acasă o mare parte a populaţiei, care include şi electoratul PDL -, ne arată nu doar faptul că s-a furat, dar s-a furat cu intenţie şi în mod organizat. Cu alte cuvinte, anchetele procurorilor confirmă existenţa "sistemului de furt, şi de fraudare, şi de cumpărare a voturilor" dezvăluit de Ponta. Prin urmare mi se pare deplasată declaraţia liderului PNL Crin Antonescu cum că acţiunea procurorilor împotriva secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, este una "politică". Păi, nu recunoştea Ponta că alianţa care a stat în spatele lui Mircea Geoană, în 2009, avea pus la punct un sistem de furt, de fraudare şi de cumpărare a voturilor? Acum totul e "politic"? Ultima găselniţă a luptei politicienilor cu justiţia e asta cu autodenunţul. Liderii USL - care-i ştim cine sunt: unul e primul-ministru al României, celălalt e preşedintele Senatului - se solidarizează cu inculpatul Dragnea. Antonescu şi Ponta au zis că se vor autodenunţa la DNA. Nici că se poate o imagine mai lămuritoare pentru grijile pe care şi le face Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag. Să nu ne mai mire că oficialul german a cerut OSCE să monitorizeze atât campania electorală cât şi ziua alegerilor parlamentare din 9 decembrie, fiindcă se teme că alegerile parlamentare din România ar putea fi fraudate "în stil mare".