Ludovic Orban, replică pentru omologul său ungar: „Vrabia mălai visează”

Ludovic Orban, replică pentru omologul său ungar: „Vrabia mălai visează”

Premierul Ludovic Orban a comentat gestul omologului său din Ungaria, Victor Orban care a postat pe Facebook o hartă a Ungariei mari, de dinainte de 1918.

Premierul român, Ludovic Orban, a comentat sec postarea lui Vicktor Orban: „Vrabia mălai visează”.

Premierul ungar a postat, marți, pe pagina sa de Facebook imaginea unul glob pământesc în care Ungaria apare cu granițele îngroșate la dimensiunile de dinainte de Tratatul de la Trianon (1920), când cuprindea Transilvania și partea răsăriteană a Banatului.

Postarea vine în contextul în care președintele României, Klaus Iohannis a lansat  un atac  la adresa PSD, pe care l-a acuzat că s-a înțeles cu UDMR pentru a face trecut de Camera Deputaților proiectul privind independența Ținutului secuiesc.

Ne puteți urmări și pe Google News