Ludovic Orban, replică pentru Cîțu după ce a fost acuzat că a instaurat dictatura în partid. „Am fost sac de box”

Ludovic Orban, replică pentru Cîțu după ce a fost acuzat că a instaurat dictatura în partid. „Am fost sac de box”

Ludovic Orban, actualul președinte al PNL, a spus despre afirmațiile lui Florin Cîțu că reprezintă o glumă, după ce acesta l-a acuzat că a instaurat dictatura în partid.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a subliniat că, pentru sine, democrația reprezintă un principiu fundamental, atât în partid, cât și în societate. Declarațiile șefului liberalilor vin după ce contra-candidatul la conducerea PNL, Florin Cîțu, l-a acuzat pe acesta că a instaurat dictatura în formațiune.

Ludovic Orban: „Am fost sac de box pentru mulţi dintre colegii mei”

Președintele PNL Ludovic Orban a transmis că a fost „sac de box” în repetate rânduri pentru liberali, însă în ciuda acestui lucru, a condus partidul în democrație, așa cum consideră că trebuie să se întâmple atât în formațiunile politice, cât și în societate.

„E o glumă. Mă cunoaşteţi. Pentru mine democraţia este fundamental şi în societate şi în partid. Cred că în puţine perioade PNL a fost mai democratic decât în perioada în care am condus eu partidul. Dovada cea mai bună este că se pot exprima în felul acesta şi că nimeni nu păţeşte nimic. Deşi am fost sac de box pentru mulţi dintre colegii mei, am mers mai departe şi am condus partidul în mod democratic”, a spus Ludovic Orban, la o conferință de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Florin Cîțu a adus acuzații grave la adresa lui Orban

Luni, după finalizarea alegerilor de la Sectorul 2 din Capitală, câștigate de Monica Anisie, Florin Cîțu a acuzat că în PNL s-a ajuns la dictatură, pentru că membrilor le este frică să aibă o opțiune. „Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susţinut din primul moment în care mi-am anunţat candidatura şi aş vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci, pentru că ţi-a fost teamă să vii la acea poză, să vii lângă mine, ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în Partidul Naţional Liberal – să-ţi fie teamă să ai o opţiune, să-ţi fie teamă să spui public că vrei să ai o opţiune, opţiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură”, i s-a adresat Florin Cîţu fostului ministru al Educaţiei.

Florin Cîţu le-a transmis liberalilor prezenţi că, indiferent de opţiunea pe care o vor avea, ei sunt colegii lui. „Dragi colegi, voi toţi sunteţi pentru mine, indiferent de opţiune, colegii mei, nu sunteţi lichele şi nu sunteţi trădători. Voi sunteţi toţi colegii mei, indiferent de care va fi rezultatul în 25 septembrie sau astăzi, pentru că noi suntem până la urmă liberali, iar liberalismul înseamnă să ai opinii diferite, să respecţi opinia celorlalţi.”