Ludovic Orban, răzbunat de fratele lui. I-a dat lovitura lui Iohannis. Președintele rămâne fără omul de bază

Ludovic Orban, răzbunat de fratele lui. I-a dat lovitura lui Iohannis. Președintele rămâne fără omul de bază Sursa foto: wikipedia.org

Consilierul prezidențial Leonard Orban, fratele fostului președinte al PNL, Ludovic Orban, iese la pensie. Klaus Iohannis i-a semnat decizia de pensionare.

Coincidență, chiar în ziua în care Ludovic Orban a anunțat de la tribuna Parlamentului că demisionează din grupul deputaților PNL, fratele său a renunțat la postul de la Administrația Prezidențială.

Leonard Orban a ocupat funcția de consilier prezidențial încă din primele zile de mandate ale actualului președinte.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind eliberarea la cerere din funcţia de consilier prezidenţial lui a Leonard Orban. Acesta a decis să se pensioneze, iar decizia va intra în vigoare cu începere de la 1 noiembrie, lunea viitoare. Anunțul a fost făcut printr-un scurt comunicat de presă chiar de Administrația Prezidențială.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit sursei citate, în semn de apreciere pentru activitatea sa și pentru contribuția la susţinerea proiectului european al României Klaus Iohannis a decis să-l decoreze pe Leonard Orban. Acesta urmează să primească Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

sursă: arhivă EvZ

Implicat în negocierile pentru aderarea la UE

Leonard Orban a început colaborarea cu președintele Klaus Iohannis încă din 2015, la scurtă vreme după ce acesta a preluat mandatul de președinte. Anterior, în perioada mai 2001 - decembrie 2004, a deținut poziția de negociator șef adjunct cu Uniunea Europeană. Iar în perioada decembrie 2004 - aprilie 2005 a fost negociator șef al României cu Uniunea Europeană.

În anul 2002 a fost decorat de către Președintele României, Ion Iliescu, în gradul de Cavaler al Ordinului Național „Steaua României”. Distincția i-a fost acordată pentru contribuția adusă integrării României în NATO.

Primul comisar al României după aderarea la UE

Din decembrie 2004 a fost secretar de stat în Ministerul Integrării Europene, iar mai apoi comisar european pentru multilingvism între ianuarie 2007 - februarie 2010. A fost primul comisiar care a reprezentat România la nivelul Uniunii Europene.

După încheierea mandatului de comisar european, din 2010 și până în 2011, a activat în cadrul Administrației Prezidențiale, în funcția de consilier prezidențial pe probleme de afaceri europene, în mandatul lui Traian Băsescu. Între 2011 și 2012 a fost ministru al afacerilor europene în guvernul Boc. A ocupat aceeași funcție în guvernul Ungureanu și în cel condus de Victor Ponta până la alegerile câștigate de alianța PSD – PNL în 2012.