Ludovic Orban, la mitingul PNL: „Cu parul pe ei. Cu plângeri penale!”. Mii de oameni, în marș prin Alexandria

Ludovic Orban, la mitingul PNL: „Cu parul pe ei. Cu plângeri penale!”. Mii de oameni, în marș prin Alexandria

Circa 4000 de oameni s-au adunat la mitingul PNL, din Alexandria. Liderii și candidații liberali participă și la un marș organizat în orașul din județul Teleorman, fieful liderului PSD, Liviu Dragnea.

Deoarece administrația locală nu a aprobat organizarea mitingului în centrul orașului, liberalii s-au reunit la marginea localității, pe o proprietate privată. Acest lucrul nu i-a împiedicat pe susținătorii liberalilor să vină la întâlnirea cu Ludovic Orban, președintele PNL, Rareș Bogdan, principal candidat la europarlamentare, Cristi Barbu, secretar general adjunct și alți liedari prezenți.

„Un cerc de prieteni nu se face cu compasul, ci cu sufletul. Astăzi, suntem alături de teleormăneni și împreună vreau să construim un viitorul strălucit!  # Spre victorie! # PNL”, a postat Cristi Barbu pe contul său de Facebook.

„Ei nu ne-au vrut aici. Suntem în bârlogul lui Dragnea, Veorica, venim și la tine!”, a spus Florin Roman, prezentatorul evenimentului, în timpul prezentării candidaților.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Liviu Dragnea a dat dispoziție ca PNL să nu poată organiza miting în Alexandria. Pornim din str. Vedea, nr.17 și mărșăluim împreună cu candidaţii noștri la Alegerile Europarlamentare pe străzile orașului”, scrie pe pagina de Facebook a PNL.

La rândul său, președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat:

„Vom avea o muncă extrem de grea aici. Știu bine satrapii din județele din sud. (...) Cu ochii pe ei și cu parul pe ei. Cu plângeri penale. Cum i-am prins că vor să fure, imediat anunțăm politia, dăm telefon la 112, plângeri penale”.

Cu o săptămână înainte mitingul anunţat de PNL, Consiliul Local Alexandria a interzis, la propunerea primarului, Victor Drăgușin, manifestaţiile publice în faţa Casei de Cultură, locul manifestaţiilor în judeţul Teleorman, motivând că în zonă vor fi amplasaţi iepuraşii de Paşte.

„Lucrul cel mai grav care s-a petrecut este faptul că Primăria Alexandriei a refuzat să îi permită PNL organizarea unei adunări publice de prezentare a candidaţilor Partidului Naţional Liberal în Alexandria, fără niciun fel de motiv. Noi am depus cerere din timp, au căutat să inventeze alte evenimente, astfel încât să pretexteze că nu pot să permită adunarea publică a PNL. Nu au reuşit să convingă alte entităţi şi până la urmă au inventat o poveste că fac nu ştiu ce chestii cu iepuraş, cu iepuraşul de Paşte”, a declarat Ludovic Orban.