Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a afirmat, într-un comunicat de presă emis, luni, că premierul Dăncilă încă mai poate retrage propunerea de comisar european în persoana Rovanei Plumb.
Potrivit lui Orban, nominalizarea Rovanei Plumb de către PSD ar face România de ruşine în Parlamentul European
„Somez actualul prim-ministru să facă o altă propunere pentru această poziție, care să respecte criteriile de integritate și profesionalism agreate la nivel european, în condițiile în care actuala nominalizare are toate șansele să fie respinsă în Parlamentul European.
Este de neînțeles de ce premierul Vasilica Viorica Dăncilă a refuzat până acum să facă altă nominalizare, în ciuda solicitării exprese a președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În atare condiții, propunerile transmise Parlamentului European nu reprezintă o decizie politică în sine, ci doar comunicarea oficială a propunerilor făcute de fiecare țară în parte. De altfel, hotărârea președintelui Comisiei Europene a fost aceea de a transmite toate propunerile formulate din partea țărilor membre ale Uniunii, și de a nu refuza niciun candidat al niciunei țări, întrucât decizia aparține Parlamentului European și comisiilor de la nivelul Parlamentului European.
Menționăm faptul că Partidul Popular European, familie politică de care aparține Partidul Național Liberal, a manifestat în mod consecvent toleranță zero față de orice acțiune de obstrucționare a funcționării justiției și a dezavuat personajele care au făcut obiectul unor astfel de discuții.
Amintim faptul că Rovana Plumb are grave probleme de integritate după ce a blocat ancheta DNA, implicit posibilitatea de a fi judecată, ascunzându-se astfel în spatele majorității parlamentare a PSD. Domnia sa a considerat că nevinovăția unei persoane poate fi stabilită printr-un vot politic în Parlamentul României, în locul instanței de judecată, folosind imunitatea parlamentară. Singura soluție pentru a preveni o situație ingrată pentru România în Parlamentul European este aceea a retragerii candidaturii Rovanei Plumb de către Guvernul României”, susține Ludovic Orban, președintele PNL.