Sursa: arhiva EVZ Angajându-se ferm în a-l demite pe Cîțu din poziția de premier, dacă va câștiga un al doilea mandat de președinte PNL, Ludovic Orban își scoate la bătaie, în contrapartidă, mandatul său de președinte al Camerei Deputaților.
Este o mutare dibace. Vicleană. Un aparent sacrificiu. Pentru că, în realitate, e clar că dacă nu mai are susținerea partidului, nu mai beneficiază nici de încrederea majorității parlamentarilor liberali. Ori, în aceste condiții, președinția Camerei Deputaților e oricum pierdută. Este un dar otrăvit. Un fel de cal troian, plimbat pe sub nasul adversarilor politici.
După ce președintele Klaus Iohannis l-a ejectat din poziția de premier, motivând faptul că fusese blagslovit cu o moțiune de cenzură votată de fosta majoritate parlamentară, Ludovic Orban a fost împins în colțul mort al ringului de box. În mod normal, trebuia să demisioneze din poziția de președinte al partidului, pentru că PNL a pierdut alegerile legislative. Nu a făcut-o. S-a cramponat de scaun. Deși este singurul șef liberal care nu a avut demnitatea să plece după o înfrângere în alegeri, el și-a motivat și își motivează în continuare acest gest prin faptul că anterior obținuse rezultate bune în celelalte runde de alegeri. Este un raționament pe cât de fals, pe atât de pervers.
Celelate runde de alegeri au fost europarlamentarele, suprapuse în mod paraconstituțional de către Klaus Iohannis cu un referendum pe care populația nu avea cum să nu-l voteze. Cel prin care s-a stabilit ca legile Justiției să nu mai poată fi edictate sau modificate decât prin intermediul Parlamentului. Nu prin ordonanțe de urgență. Acest referendum a tras după el europarlamentarele. Nu a fost un succes al lui Ludovic Orban. La fel cum nu este un succes al lui Ludovic Orban faptul că statul subteran a împins-o pe Dăncilă în față în poziția de candidat prezidențial, garantându-i astfel lui Klaus Iohannis un al doilea mandat.
Ne puteți urmări și pe Google News
În acel moment însă ar fi ratat tot. Nu ar mai fi avut nicio posibilitate să negocieze pentru sine poziția importantă de președinte al Camerei Deputaților. Pentru că nu ar mai fi putut face în acest scop sacrificiile importante pe care le-a făcut în defavoarea PNL la alcătuire Guvernului Cîțu. Din acest motiv, s-a cramponat, cum spuneam, de scaun. I-a dat apă la moară lui Klaus Iohannis pentru pasul următor. Acesta l-a convins pe Cîțu să candideze la președinția PNL, făcându-și astfel rost de un om de paie. Iar Cîțu îi face vânt lui Orban.
Pierzând președinția PNL, Orban pierde în mod cert – și nu fiindcă vrea el, ci findcă așa trebuie – președinția Camerei Deputaților. Unde nu va mai avea aproape niciun fel de susținere. Cea mai importantă funcție în stat, conform Constituției, este cea de președinte. A doua funcție importantă în stat este cea de președinte al Senatului.
Președinția Camerei Deputaților vine la rând. Așa stau lucrurile conform Constituției. În realitate, deși este a doua Cameră din Parlament, Camera Deputaților are prerogative mai importante legate de jocul legislativ. Cel care face și desface între mai marii Parlamentului este președintele Camerei Deputaților. Din această poziție, Ludovic Orban a putut, după caz, să faciliteze sau să încurce Executivul. Să-l împingă în față pe Cîțu sau să-i pună piedică. Și chiar așa a procedat. Dar dacă pierde alegerile interne din PNL, este silit să renunțe de îndată – și nu fiindcă vrea el – la acest avantaj. După care rămâne istorie.
Zilele trecute, Ludovic Orban a aruncat ultima ghiulea în acest război intern, anunțând că demisionează din poziția de președinte al Camerei Deputaților chiar în clipa în care va afla cumva că a pierdut alegerile interne. Pe ce a mizat procedând astfel, în condițiile în care, pentru orice om cu capul pe urmeri, e limpede că acesta și nu altul este deznodământul firesc al unui eventual eșec? În mod viclean, s-a bazat pe faptul, cunoscând bine psihologia colegilor săi, că imediat după acest anunț începe păruiala în interiorul partidului.
Cine preia președinția Camerei Deputaților? În condițiile în care Cîțu câștigă alegerile interne, e la mintea cocoșului că succesorul lui Orban nu poate fi decât un deputat din tabăra lui Cîțu. Ca urmare, aici și-a aruncat Orban mănușa. Pentru a-i face să se încaiere între ei pe cei mai aprigi susținători ai premierului. O momeală din care, aparent cel puțin, adversarii săi nu au mușcat. În realitate, au mușcat. Am informații că o luptă aprigă a început între pretendenți. Și că aceștia transpiră pentru a-și face cărare la Cotroceni. În scopul obținerii unei binecuvântări.
Recomandările noastre
