Organizațiile județene ale PNL au început să primească „sarcini” de la conducerea centrală a partidului, una din strategiile liberale de opoziție la PSD fiind înființarea a cât mai multor conturi de Facebook. Dacă nu-și îndeplinesc obiectivele, o parte din liderii PNL ar putea „dispărea” în toamnă.
Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Giurgiu, Marin Anton, a declarat, vinerea trecută, că Ludovic Orban i-a cerut la sediul central al partidului dublarea scorului electoral al organizației județene la alegerile din 2019 şi 2020. „Dacă nu ajung la 20 la sută atunci nu mă mai duc la domnul Orban, îmi dau demisia direct de aici”, a spus acesta.
„Ședinţa a fost pentru a primi sarcini, toate organizaţiile din ţară primesc sarcini. Discuţiile sunt pe ceea ce are de făcut PNL în vederea creşterii în sondaje în vederea creşterii încrederii populaţiei în politica de dreapta”, a adăugat acesta. Potrivit liderului local al PNL, din strategia convenită cu conducerea centrală face parte și „întâlniri cu oameni în fiecare localitate inclusiv pe Facebook” pentru că „media online contează foarte mult”.
Obligație
Pe lângă activități politice clasice precum înființarea de noi organizații, atragerea de noi membri în partid și organizarea unor conferințe de presă și campanii publice, toate filialele PNL sunt obligate să comunice pe Facebook cu alegătorii, potrivit unei decizii de luna trecută a partidului.
Din trei în trei luni, organizațiile județene PNL vor fi evaluate de conducerea centrală a formațiunii. Printre criteriile de evaluare se află: „numărul de conturi de Facebook aflate în reţeaua locală a membrilor filialei”, „numărul de prieteni/ followeri noi pe conturile liderilor filialei şi ale aleşilor proveniţi din cadrul filialei”, „numărul total de vizualizări ale paginilor oficiale ale filialelor/lună”, „numărul aprecierilor noi ale paginilor oficiale ale filialelor”.
Ghid intern
De asemenea, „fiecare filială va dezvolta, pe platforma Facebook, o structură locală arborescentă de grupuri locale, pagini oficiale și conturi personale ale membrilor filialei, cu rolul de a transmite mesajele PNL către cât mai multe persoane din afara partidului”, spune ghidul intern al PNL. „Fiecare filială va identifica şi va iniţia demersurile necesare pentru a se apropia de influencerii locali”, mai arată documentul liberal.
Decapitări
Vicepreședintele PNL Răducu Filipescu a anunțat recent că din fruntea filialelor județene ale partidului „vor dispărea acei lideri care conduc prost sau nu conduc deloc organizația”. Filipescu supraveghează activitatea filialelor partidului din Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Prahova, Ialomița, Călărași. Prima evaluarea a organizațiilor județene PNL va avea loc în perioada august-septembrie.