Una dintre cele mai cerute măsuri vizează Consulatul român de la Milano. Premierul Ludovic Orban l-a rechemat în țară pe Tiberiu Dinu, consul numit în luna august de fostul cabinet Dăncilă!

Tiberiu Dinu este acuzat că a solicitat intervenţia polițiștilor italieni împotriva românilor care nu au reuşit să voteze la alegerile prezidenţiale din 2014 şi care nu voiau să părăsească zona secţiei de votare, informează Bursa.

Şeful Cancelariei primului-ministru, Ionel Dancă, afirmă că decizia de schimbare a lui Tiberiu Dinu este „o reparaţie morală faţă de cetăţenii români care au fost umiliţi şi agresaţi la votul din diaspora”.

„În cazul domnului consul general al României de la Milano reamintesc că această decizie trebuia luată de mult de orice guvern într-o ţară normală care asistă, fără adoptarea niciunui fel de măsură, pentru un reprezentant al statului român trimis în străinătate care este trimis acolo să apere drepturile cetăţenilor români, iar consulul propus pentru a ocupa funcţia aceasta la Milano este cel care în al doilea tur la alegerile prezidenţiale din 2014 a chemat carabinierii la Consulatul din Torino şi vă amintiţi imaginile cu cetăţenii români loviţi, gazaţi de forţele de ordine din Italia la solicitarea acestei persoane. O astfel de persoană nu mai are ce căuta într-o funcţie de reprezentare a statului român şi este o reparaţie morală faţă de cetăţenii români care au fost umiliţi şi agresaţi la votul din diaspora la alegerile prezidenţiale din 2014”, a declarat Ionel Dancă.

De asemenea, șeful Cancelariei a mai anunțat că Guvernul a abrogat și numirea în funcţia de consul general la Shanghai a lui Nelu Barbu.

Te-ar putea interesa și: