Premierul României, Ludovic Orban, a vorbit, marți la amiază, despre cele mai importante dintre prioritățile guvernului pe care îl conduce și despre șansele ca acestea să întrunească majoritatea necesară în Parlament.
Orban a discutat marți cu Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, reprezentanți ai PRO România și cu Remus Borza, fondatorul partidului Forța Națională.
Liderul liberal a anunțat că a trecut prin forurile de conducere ale PNL proiectul de rectificare bugetară întocmit de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. „Am cerut votul şi a fost obţinut în unanimitate. Domnul ministru Cîţu a prezentat proiectul de rectificare a bugetului şi am cerut susţinerea Biroului Executiv al PNL pentru forma de rectificare bugetară prezentată de ministrul Finanţelor”.
Prim ministrul a declarat că modificările la coduri se vor face doar după o largă consultare.
„Deocamdată vrem să respectăm ceea ce este prevăzut și în Raportul privind Mecanismul de Coopearre şi Verificare, şi în Raportul Comisiei de la Veneţia, şi în Raportul GRECO. Practic, dezbaterea trebuie reluată de la început, cu modificări. Ştim foarte clar că deciziile Curţii Constituţionale au fost foarte clare privitoare la modificări. Vrem să generăm o dezbatere largă în societate, la care participă toate formațiunile politice, să participi societatea civilă, grupurile profesionale ale magistraților, asociațiile de respectare a drepturilor omului, astfel încât să putem genera modificări ale Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală care să fie benefice pentru funcționarea justiției în România, pentru asigurarea accesului liber la justiție pentru fiecare cetățean, pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, dar pe de altă parte pentru sancționarea infracțiunilor”, a spus Orban.
Întrebat dacă modificările vor fi trecute prin parlament şi nu prin ordonanţă, Ludovic Orban a spus că „este preferabil. Ştiți foarte clar, de exemplu în Raportul Comisiei de la Veneția se vorbește de generareal unui amplu sprijin și a unei susțineri largi, atât în spectrul politic, cât și în rândul populației din România pentru aceste modificări”.
Ludovic Orban a mai spus că este de acord și va întreprinde demersurile legislative necesare pentru a crește numărul de senatori și deputați care îi reprezintă pe românii cu domiciliul în străinătate.
„Știţi foarte bine că aceasta este o preocupare a noastră. Când eram lider de grup la Camera Deputaților, la dezbaterea Legii electorale, în 2015, am propus un amendament de dublare a numărului parlamentarilor care reprezintă diaspora, amendament care, din păcate, a căzut la două voturi. La ora actuală, Partidul Național Liberal a înaintat un proiect de lege care prevede creșterea reprezentării parlamentare a cetățenilor români din diaspora. Acest proiect de lege prevede ca reprezentarea să se facă în baza normei de reprezentare și pentru Camera Deputaților și pentru Senat, ţinând cont de numărul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate care sunt înregistrați, care este la ora actuală, după informațiile care avem, de peste 700.000. Asta ar însemna o creștere a reprezentării românilor din diaspora în Parlamentul României de la doi senatori și patru deputați, adică şase parlamentari, la un număr de 15 parlamentari, conform calculelor pe care le-am făcut. E un proiect de lege care se află în dezbaterea Senatului; după ce trece de Senat, va intra în dezbaterea Camerei Deputaților. Menţionez că acest proiect de lege prevede creșterea reprezentării diasporei, dar fără a afecta numărul de parlamentari, pentru că noi am inclus în acest proiect de lege ca cetățenii români înregistrați oficial ca fiind cu domiciliul în străinătate să nu mai fie pe listele electorale permanente din diferitele circumscripții electorale, județe, municipiul București, să fie scoși din listele electorale permanente, urmând să se refacă norma de reprezentare după ce se scot din listele electorale permanente”, a spus premierul.
„Ştiu că o serie de parteneri sunt de acord cu această creștere a reprezentării, vom discuta cu cei care încă nu am discutat acest subiect, pentru a încerca să obținem sprijin pentru acest proiect de lege. Chiar astăzi am o întâlnire cu președintele USR, dar vă repet, noi suntem într-un dialog permanent. Acum nu putem să anunțăm totdeauna fiecare întâlnire, fiecare dialog care există între noi, dar este o comunicare constantă, o comunicare biunivocă între noi și evident, ne consultăm, comunicăm pe toate temele care sunt importante”, a adăugat Orban.
„Așteptăm clarificări în PRO România. În cee ce ne privește, discuția a fost despre a menține susținerea Guvernului. La discuție au luat parte pe lângă domnul Daniel Constantin și domnul Sorin Cîmpeanu și domnul Remus Borza. Obiectivul nostru este să avem o susținere largă. Am discutat despre debirocratizare, reformă în administrație, dar și despre rectificarea bugetară. E necesară o clarificare în interiorul PRO România. Am cerut biroului național să ne mandateze pe mine, pe Rareș Bogdan și Raluca Turcan să purtăm discuții cu celelalte partide”, a declarat Orban