LUDOVIC ORBAN ATACĂ CCR! Indignarea liderului PNL legată de INSTITUȚIA cu „DREPT DE VIAȚĂ ȘI DE MOARTE”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, într-o conferință de presă, că ar fi oportună revizuirea Constituției, la momentul în care va exista un sprijin popular și parlamentar în acest sens, demers care să vizeze și limitarea competențelor CCR care a devenit „un stat în stat”.

Întrebat dacă este oportun demersul organizării unui referendum, după publicarea motivării deciziei CCR care îl obligă pe președintele Klaus Iohannis să o revoce pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, liderul PNL Ludovic Orban a răspuns: „Declașarea unei proceduri de revizuire a Constituției este extrem de complicată, e de lungă durată și implică un larg sprijin la nivel popular și al Parlamentului. Sigur că, atunci când va fi posibil, trebuie să ne gândim la o revizuire a Constituției, inclusiv la cum funcționează CCR și limitarea competențelor acesteia.

Acum Curtea Constituțională funcționează precum un stat în stat. Nu putem accepta existența unei astfel de instituții care să aibă drept de viață și de moarte. O să ne trezim în curând că o să dea și ordine prefectului să anuleze acte locale, dacă se generează un conflict de natură constituțională. CCR poate devein factotum și un organism în Iran care decide tot și îi oblige pe toți să ia decizii, ori nu putem accepta o astfel de interpretare sau rescriere a Constituției”.

El a adăugat că, potrivit Legii Fundamentale președintele României, este cel care veghează la respectarea Constituției, și că, în opinia sa, șeful statului trebuie să vegheze la respectarea Constituției inclusiv de către CCR.

Orban a precizat mai că nu poate anticipa următoarea mutare a președintelui Iohannis, dacă va semna sau nu decretul de revocare a șefei DNA, dar că șeful statului va respecta Constituția.

„Sunt convins că președintele României știe ce să facă. Să nu anticipăm o decizie a președintelui. El a spus că respectă Constituția României și independența procurorilor. Am încredere că președintele știe ce trebuie făcut. Măcar nu au îndrăznit să îi dea o llimită de timp președintelui și nici nu aveau dreptul constitutional să ia o asemenea decizie și să impună o asemenea decizie", a mai spus Orban.