Ludovic Orban a anunțat: Nu va fi o alianță cu USR la nivel național!

Ludovic Orban a anunțat: Nu va fi o alianță cu USR la nivel național!

PNL nu va face o alianță politică cu USR și PMP la alegerile locale, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Va exista o alianță politică formată din PNL, USR și PMP la alegerile locale? Este întrebarea politică a momentului, la care a răspuns aseară președintele PNL, Ludovic Orban, în direct la B1 TV.

Silviu Mănăstire (B1TV): Două minute. Chiar puțină politică pe final. Am înțeles că sunteți în negocieri pentru o alianță electorală cu USR și cu PMP pentru alegerile locale, există o asemenea discuție? Ludovic Orban: Dar sigur, există o discuție privitoare la susținerea lui Nicuşor Dan. Silviu Mănăstire: Atât? Ludovic Orban: În ceea ce ne priveşte pe noi, noi am luat deja decizia de susţinere a lui Nicuşor Dan, din câte știu eu, și USR-Plus a luat decizia, am avut o discuţie şi cu preşedintele PMP, care s-a arătat deschis discuțiilor pentru o alianţă... Silviu Mănăstire: Dar dincolo de Capitală. Ludovic Orban: În vederea susţinerii lui Nicuşor Dan. Silviu Mănăstire: Pentru nivel local - național, o asemenea alianţă politică... Ludovic Orban: La nivel naţional, nu. Asta e făcută (n.n. alianța de la București)... În alegerile locale contează foarte mult persoana candidatului. Într-adevăr, unde e important, în oraşe mari, sau capitala României, acolo, votul este cu o puternică componentă politică, deşi Nicuşor Dan este un om care cunoaşte bine problemele Bucureştiului, el e dedicat acestei poziţii de primar general de o bună perioadă de timp, are nevoie și de un suport politic foarte solid, cu atât mai mult cu cât pare că Firea plânge și pe la PRO România, plânge şi pe la ALDE să obţină sprijin. Silviu Mănăstire: Da. Este o alianţă, vor fi două alianţe care se vor confrunta.

Din răspunsul lui Ludovic Orban se vede foarte clar că în afară de București, PNL nu are intenția de a face vreo alianță cu celelalte partide de dreapta la nivel național. Confruntarea dintre candidații propuși de liberali și cei ai celorlalte partide, de la USR la PSD, va fi la nivel local, direct. Vă reamintim că potrivit ultimelor sondaje, PNL este situat undeva la 32-34 la sută, PSD la 27-29 la sută, USR la 11 la sută, Pro Romania are 7-9 la sută, UDMR 5 la sută, iar PMP în jur de 4 la sută.

Ne puteți urmări și pe Google News