Poliția Locală Cluj Napoca a suspendat lucrările la casa construită de fostul bancher Iosif Pop (foto), cel care a condus vreme de mai mulți ani destinele celei mai mari bănci din Transilvania.
După ce Evenimentul Zilei a relatat abuzul comis de Iosif Pop, care avea autorizație de construire pentru construcția unui gard, realizarea unui acoperiș și a unei mansarde, precum și anumite lucrări de extindere, dar cu toate acestea a ras de pe fața pământului respectiva casă, cu dorința de a construi o alta, polițiștii locali din cadrul Primăriei Cluj Napoca au descins la fața locului.
Ei au constatat că Iosif Pop nu a respectat autorizația de construire emisă de Primăria Cluj Napoca, cu alte cuvinte nu a respectat nimic din această autorizație, și au sistat lucrările. ”La data verificării, imobilul era demolat în totalitate, fiind turnate fundațiile continue pentru viitoarea construcție. Având în vedere cele constatate, s-a dispus oprirea lucrărilor și se va întocmi proces verbal de constatareși sancționare”, se arată într-u document oficial al Primăriei Cluj Napoca.
Șmecheria folosită de Iosif Pop este una des întâlnită în Cluj Napoca. Așa zisele lucrări de extindere au în vedere demolarea completă a vechiului imobil și construirea unuia nou, pe aceleași limite. În acest mod, se evită regulamentul de urbanism care este strict. De exemplu, Iosif Pop ar fi putut construi o casă cu o lățime de 12.8 metri față de doar 8.8 metri dacă ar fi trecut prin procedura construrii unei case de la zero.
Pop nu a respectat nimic din autorizația de construire
Cu un tupeu maxim, Iosif Pop a susținut că a demolat casa pe care trebuia să o extindă, din cauza faptului că aceasta avea fundații ”șubrede”. Reporterul EvZ a mers la Primăria Cluj Napoca, unde, în prezența inspectorului de urbanism Dan Anca, care s-a ocupat de acest dosar de autorizare a studiat planurile construcției autorizate.
În acest plan, ștampilat spre neschimbare, se prevede că Iosif Pop trebuia să păstreze două camere din vechea casă, o sufragerie de 28 de mp și o cameră de 21 de mp. În plus, bucătărie, baia și un hol trebuiau păstrate dar ar fi suferit anumite recompartimentări. Singurele adăugiri, la parterul casei, ar fi constat din doi pereți care trebuiau construiți dela zero.
În schimb, în cursul zilei de sâmbătă, Iosif Pop a angajat mai multe utilaje și a dispus demolarea casei, fără a avea autorizație de construire.
Specialiștii cred că este un abuz
Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România a declarat că astfel de ”întâmplări ciudate”, sunt tot mai dese în Cluj Napoca, și că la Direcția de Urbanism a Primăriei Cluj Napoca se întâmplă lucruri ciudate. ”Nu vreau să intru în detalii dar este clar că ceva nu în regulă. La nivelul Primăriei Cluj Napoca este o practică curentă. În acest caz, autorizația de construire și-a pierdut valabilitatea, deoarece nu a fost respectată, iar pentru a putea continua lucrările ar trebui să fie emisă o nouă autorizație de construire, în baza unui plan nou. Nu este suficientă doar plata amenzii”, a spus Țigănaș. Președintele Ordinului Arhitecților din România a mai spus că în România există un vid legislativ în domeniul urbanismului, și anume că nicio autoritate nu are competența de a verifica, din oficiu, dacă aceste autorizații de construire sunt respectate sau nu.
Pe de altă parte, Elek Levente, președintele unei asociații urbanistice din Cluj Napoca, care militează pentru respectarea legii urbanismului, este mult mai tranșant. Acesta susține că dacă Iosif Pop va plăti amenda de 500 de lei, atunci va putea continua să lucreze chiar dacă nu a respectat autorizația de construire. ”În unele cazuri se ține cont și de nume. La Direcția de Urbanism, lucrurile au luat de mult o altă turnură. În fiecare zi, primim reclamații peste reclamații. Avem multe procese pe rol, în care oamenii reclamă abuzuri de genul prezentat de dvs, adică așa numitele extindere. Există un caz în Cluj Napoca, în care de la o extindere, adică au demolat o casă dar au lăsat doar un zid exterior, au construit trei blocuri cu opt etaje. Oare cei de la Direcția de Urbanism nu verifică aceste aspecte”, spune și Elek Levente.