Şedinţa de consiliu de joi a început cu rugămintea Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei, ca toţi consilierii generali să aloce bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului
„Catedrala Mântuirii Neamului este mult mai mult decât o biserică. Nu este doar un lăcaş de cult, acolo urmând să funcţioneze o cantină socială, un after school, o şcoală, un cabinet medical şi o sală de spectacole de muzică sacră“, a declarat Gabriela Firea. Consilierii generali au ascultat-o şi au aprobat proiectul de pe ordinea de zi, alocând suma de 15 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului.Totodată, s-au alocat şi alte 4,5 milioane de lei pentru Mănăstirea Antim. Prezenţi la această şedinţă, reprezentanţii celor două culte religioase au declarat că au apelat la Primăria Capitalei şi la alte primării din cauza faptului că Biserica nu poate sprijini singură acest mare proiect.
Catedrala Mântuirii Neamului este amplasată pe un teren cu o suprafaţă de 110.000 mp situat pe Dealul Arsenalului, la intersecţia dintre strada Calea 13 Septembrie şi strada Izvor.