Lucian Onea rămâne cu condrol judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea lui Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, împotriva controlului judiciar impus de procurori.

„Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Onea Lucian Gabriel împotriva ordonanţei din data de 21 martie 2019 dispusă în dosarul nr.21/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 28 martie 2019”, se arată în minuta instanței.

 

Lucian Onea, alături de Mircea Negulescu sunt acuzaţi că l-au forţat pe Vlad Cosma, ameninţându-l cu deschiderea unui dosar penal pe numele surorii sale, Andreea Cosma, să scrie declaraţii false, sub un alt nume, dar şi liste din care să rezulte că alegătorii din Republica Moldova au primit bani drept „mită electorală”.

Totodată, în iunie 2018, în dosarul privind finanţarea ilegală a clubului Asesoft Ploieşti, Vlad Cosma anunţa că îşi retrage denunţul, dat fiind că acesta i-a fost dictat. „Nu îmi menţin niciuna din cele trei declaraţii. Nu îmi mai menţin denunţul. Denunţul a fost invenţia procurorului Mircea Negulescu.

La sfârşitul lunii aprilie - începutul lui mai 2015, prin mai multe metode, procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a încercat să mă determine, şi a reuşit, să semnez mai multe declaraţii de martor protejat, inclusiv denunţuri, care ulterior au fost declinate la DNA Ploieşti. În acea perioadă am semnat 4-5 declaraţii. Acest denunţ a fost dictat şi redactat de Negulescu şi de poliţistul judiciar Mihai Iordache”, declara Vlad Cosma. Mai mult, de-a lungul apariţiilor în media, fostul deputat a declarat că a fost folosit şi constrâns de Mircea Negulescu, în nenumărate rânduri, în dosare care vizau personalităţi politice, în dosare în care „dublează martori, inventează stick-uri şi prejudicii”.