Venit in tara pentru a petrece Sarbatorile de Iarna, Dudu Georgescu, fost coleg de generatie cu "Il Luce" si cu Procurorul, sustine ca dusmania dintre cei doi nu se va stinge niciodata.
Stabilit de ani buni in Canada, la Toronto, fostului mare fotbalist dinamovist Dudu Georgescu i s-a facut dor de casa si, la mijlocul acestei luni, a decis sa vina in Romania cu dorinta de a petrece Sarbatorile de Iarna alaturi de familie si de prieteni. „Mi-a fost dor de toti cunoscutii. Am venit in tara ca sa-i intalnesc pe cei la care tin. Apoi, pe 11 ianuarie, urmeaza sa ma intorc in Canada”, ne-a marturisit ieri fostul star al fotbalului romanesc, ajuns acum la varsta de 57 de ani.
Pentru microbistii de varsta a doua, Dudu Georgescu, dublu castigator al trofeului „Gheata de aur”, este un mit, iar lovitura lui de cap a devenit in timp marca inregistrata in Romania. Dudu detine un record greu de doborat vreodata: primul loc in clasamentul „all-time” al golgheterilor din Liga I, cu 252 de reusite.
Procurorul ii poarta in continuare pica
Dudu Georgescu s-a intors acasa in varful picioarelor. N-a dorit sa faca valva in jurul sosirii sale, preferand sa-si anunte doar prietenii. Pe Dudu, fostii colegi de echipa l-au uitat, dar prietenii adevarati ii sunt in continuare alaturi. „Am multi prieteni pe care vreau sa-i vizitez”, este programul pe care Dudu si l-a autoimpus in aceste zile. Cu o singura persoana n-ar vrea Dudu sa dea ochii: Cornel Dinu. Cei doi fosti colegi de generatie nu s-au iubit niciodata. In tinerete s-au avut ca soarecele cu pisica, iar ura dintre ei a crescut odata cu trecerea anilor. Acelasi Dinu este motivul pentru care, desi intors de doua saptamani in tara, Dudu n-a calcat inca prin curtea clubului Dinamo, desi locuieste la doi pasi de stadion! „O bag pe aia cu timpul! Celor care ma intreaba de ce n-am trecut pe la Dinamo le spun ca am prea multe pe cap! Nu le zic motivul real”, recunoaste, sincer, Dudu. Cum era de asteptat, Dudu n-a primit din partea lui Dinu cartea autobiografica „Zambind din iarba”. Din cadre lipseste de fiecare data Dudu. „Nu mi-a trimis cartea lui. Nu prea sunt in relatii bune cu el. Suntem la stadiul de „Buna ziua” si cam atat”, explica Dudu.
2008, anul intoarcerii definitive in Romania
Dorul de locurile natale il mistuie pe fostul mare international, care intentioneaza sa se rupa definitiv de straini si sa revina la anul in Romania. „Sper ca luna august sa ma gaseasca stabilit aici, in Bucuresti. Nu vreau sa mai plec vreodata de-acasa”, spune cel care va lasa in urma, la Toronto, o scoala de fotbal.
Acum cativa ani, Dudu a esuat in tentativa de a-si gasi locul in Romania. A ratacit cateva luni prin Bucuresti, fara vreo speranta ca s-ar putea adapta. Dezamagit, s-a intors in Canada.
Acum, cand Dinu este „la putere” in Soseaua Stefan cel Mare (Procurorul este incadrat cu functia de administrator-delegat, dar are atributiuni de director tehnic), lui Dudu Georgescu ii va fi cu atat mai dificil sa prinda radacini printre „caini”. „Sper sa-mi gasesc pe undeva un post de director tehnic, poate antrenor secund...”, isi face curaj fostul tunar.
Prieten cu „Il Luce”
Dudu a fost foarte apropiat de Mircea Lucescu. Fostul atacant este sceptic in privinta sanselor ca „Il Luce” sa revina la Dinamo si sa lucreze cot la cot cu vechiul sau rival, Cornel Dinu. „Lucescu si Dinu nu pot lucra impreuna la Dinamo! De-asta cred ca Mircea nu se intoarce in acest moment la Dinamo! N-are loc acum la club”, crede Dudu. Informatiile tot mai concrete care il dau pe Lucescu revenit la prima lui dragoste incepand cu vara anului 2009, cand ii expira contractul cu formatia ucraineana Sahtior Donetk, i-au crescut optimismul lui Dudu. „Daca vine Mircea la Dinamo, vin si eu!”, isi pune Dudu speranta in fostul sau coechipier.
DURERE
„Dinu i-ar lua viata sotului meu, daca ar putea!”
Elegant si bland, ca si pe teren, unde evita sa-si faulteze adversarii, Dudu refuza sa-si atace fostii colegi. In schimb, Marina Georgescu, sotia lui Dudu, este foc si para pe oficialii dinamovisti, in special pe Cornel Dinu, pe care nu se sfieste sa-l puna la colt folosind termeni extrem de duri. „Am otrava in suflet pentru felul in care s-au purtat cei de la Dinamo cu sotul meu! Dinamo acorda onoruri vedetelor de la club dupa ce acestea mor. Asa au facut si in cazul lui Dumitrache! Lui Dudu, Dinamo i-a trantit usa-n nas. L-au pus sa-si ia bilet de ordine ca sa intre in audienta. Acelasi Dinu a rupt afisele cu Dudu aflate pe peretii clubului si le-a aruncat la cos! Dinu e istoria trista si neagra a clubului Dinamo si a „Internelor”. Singurul domn este Lucescu! Nu se compara cu Dinu, care a fost tot timpul un om rau si invidios pe sotul meu. Dudu a avut familie, spre deosebire de Dinu, care s-a „invartit” ca sa ajunga general! Dinu e un mare gunoi! Il uraste pe Dudu si i-ar lua viata sotului meu, daca ar putea! I-a zis ca n-are loc la Dinamo nici sa mature scarile clubului”, si-a varsat naduful, pentru EVZ, Marina Georgescu, femeia care sta la bratul lui Dudu de 35 de ani.