Lucescu jr: „Fac parte din istoria Rapidului“

FC Braşov, liderul Seriei I din Liga a II-a la fotbal, a produs marea surpriză a perioadei de pregătire, reuşind joi seară să învingă, într-un amical, Inter Milano cu scorul de 2-0.

Partida s-a jucat de-a lungul a trei reprize a câte 30 de minute. În primele două, când italienii au evoluat cu garnitura de bază, din care n-au lipsit nume celebre precum Toldo, Javier Zanetti, Cambiasso, Solari, Figo şi Crespo, scorul a fost 0-0. În ultima treime, după ce Inter a folosit rezervele, românii au marcat cele două goluri, prin Abrudan (75) şi Cristescu (77). Răzvan Lucescu, antrenorul braşovenilor, a purces la luptă cu „consacraţi“ precum Oros, Roman şi Sburlea. „Am planuri pe termen lung“

Cel mai curtat antrenor din ţară ne-a mărturisit ieri că le aplică „stegarilor“ aceleaşi metode ca în Giuleşti, lucrând în primul rând la moralul jucătorilor. Una dintre soluţiile găsite a fost aceea de a le povesti elevilor săi, înaintea jocului, despre meciul istoric pe care România l-a disputat în 1969, când tricolorii au remizat pe Wembley, 1-1 cu Anglia, pe atunci campioană mondială en-titre. Răzvan Lucescu nu părea ieri luat de val: „Italienii au vrut să facă jocul ăsta pentru Figo şi Cordoba, care au fost accidentaţi. Nu a fost nimic special pentru ei“.

Răzvan s-a întreţinut şi cu antrenorul italienilor, celebrul Roberto Mancini: „Am vorbit înainte de meci... Şi-a adus aminte că ne-am întâlnit acum doi ani, pe vremea când eram antrenor la Rapid. M-a întrebat de ce FC Braşov, liga a doua... Mi-a dat câteva sfaturi. Este un om foarte disponibil“.

Răzvan, care a negociat cu Borcea venirea sa pe banca tehnică a dinamoviştilor, afirmă că şi-a asigurat deja locul în galeria gloriilor din Giuleşti: „Eu fac parte din istoria Rapidului şi nimeni nu poate să schimbe asta. În 2005 am făcut egal cu Udinese, apoi a urmat un an senzaţional, care a culminat cu acel sfert de finală al Cupei UEFA. Meciul ăla cu Udinese ne-a ajutat mult. Aş vrea ca şi acest meci cu Inter să fie un resort de moral pentru jucătorii pe care-i antrenez acum“.

Deşi, conform mai multor surse, la vară va semna cu Dinamo, Lucescu junior continuă să susţină contrariul: „Nu am spus niciodată că vreau să plec. Toată lumea vorbeşte de provocări mai mari. Dar de ce să nu fie Braşovul o provocare? De ce să nu încerc să duc echipa asta în cupele europene? Nu mă gândesc să renunţ. Conducerea clubului va demara un proiect care include construirea unui stadion nou. Am planuri pe termen lung la Braşov“.   VIS

„Un meci imposibil de uitat“ Echipele din Liga a II-a sunt obligate să promoveze cel puţin un junior. Răzvan Lucescu a pus ochii pe Sabrin Sburlea, care, la 18 ani, a fost cel mai tânăr „stegar“ folosit împotriva italienilor de la Inter. „Nu mă aşteptam să joc aşa de repede contra unor jucători atât de mari“, povesteşte puştiul. Sburlea a avut chiar o şansă de gol, însă portarul a respins mingea în bară.

„Cei de la Inter au jucat în treninguri şi nu am putut să facem schimb de tricouri...“, regretă românul. „Oricum, n-am nevoie de suveniruri, pentru că o să-mi amintesc toată viaţa de meciul ăsta“. Sabrin Sburlea este clasa „a doişpea“ şi, pentru că se află în cantonament, nu a început încă să prospecteze materia de Bac.