Lovituri din toate părțile pentru PSD. Sabotaj din partea marii familii europene

Lovituri din toate părțile pentru PSD. Sabotaj din partea marii familii europene

Se fac încă scenarii și supoziții în legătură cu motivul și autorii morali ai tentativei de puci din PSD. Vineri, în ședința Comitetului Executiv Național, întrunită de urgență, dizidenții formațiunii conduși de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu, au încercat să determine debarcarea lui Liviu Dragnea, atât de la conducerea PSD, cât și de la Camera Deputaților. Lor li s-au alăturat doar cinci nemulțumiți.

În registrul teoriei conspirației, s-au făcut și desfăcut zeci de scenarii legate de „spatele” celor trei, de apartenența la o structură și multe altele. O afirmație scurtă făcută de Liviu Dragnea, vineri seara, la finalul conferinței de presă, completată de o expunere mai lungă, duminică seara, la Antena 3, arată că există și o altă latură și miză a confruntărilor, cu sau fără legătură cu răzvrătirea celor trei plus cinci. Este vorba despre alegerile europarlamentare, la care popularii europeni, care au și acum majoritatea, vor să dea o lovitură socialiștilor, care le suflă în ceafă. Pe de altă parte, nici în familia socialiștilor europeni nu este liniște și pace.

 

Una e în țară, alta în capitala uniunii

Ne puteți urmări și pe Google News

Socialiștii europeni nu privesc cu ochi buni referendumul pentru Familie din România. Liviu Dragnea a declarat că atacurile din ultima perioadă dinspre formațiunile cu care împart aceeași familie europeană au fost declanșate și de poziționarea PSD față de principiile care definesc familia tradițională. Declarația liderului european pare a fi valabilă doar în țară deoarece în Parlamentul European socialiștii români au votat „cu ambele mâini” rapoartele care combat aceste principii, formulate de colegii lor socialiști.

Raportul Lunacek referitoare la foaia de parcurs a UE privind homofobia și discriminarea pe motive de orientare sexuală și identitate de gen, raportul Estrella privind avortul și raportul Zuber, care promovează căsătoria între persoane de același sexacestea sunt doar câteva documente ale socialiștilor europeni pe care europarlamentarii români din PSD nu le-au contestat.

 

Popularii europeni se tem de PSD-ul românesc

O altă ipoteză lansată de Liviu Dragnea este aceea că popularii europeni sapă la temelia socialiștilor pentru a le compromite intrarea în număr mare în Parlamentul European.

„PSD-ul este cel mai mare partid de stânga din Europa, din păcate. Sunt doar cinci țări în care, cred că au rămas cinci, în care premierul este social-democrat. Doar cinci țări! România, Spania, Slovacia, Malta; Suedia. Și este o, cum să spun, o ofensivă foarte mare a popularilor europeni”, a declarat Dragnea. El a adăugat că „asta este și ofensiva generată în Parlamentul European pentru că se dorește o contrapartidă la scandalul cu Ungaria”.

 

Mize peste mize

Liviu Dragnea susține în continuare că președintele Klaus Iohannis nu vrea să împartă faima și responsabilitățile, care vin din preluarea președinției Consiliului UE de către România, cu Viorica Dăncilă. „Cu toate presiunile lui Iohannis, la Bruxelles, s-a decis că premierul și Guvernul sunt cei care trebuie să gestioneze aceste lucruri, nu președintele care n-are nici o atribuție guvernamentală. Adică nu se poate. Cu acest Guvern intrat în anul 2019, nu mai poate fi dat jos, nu mai poate fi contestat, nu mai poate fi dusă la nesfârșit minciuna”, a declarat Dragnea. Politicianul susține că numai guvernul trebuie să se ocupe de președinția Consiliului European, în timp ce Iohannis este de altă părere. Ambele părți declamă că ar fi în interesul României să fie un mandat de succes, dar nici una dintre ele nu este dispusă la conciliere. Cutuma arată că, de fapt, rolul pe care îl au țările în conducerea rotativă a Consiliului este unul formal deoarece au în spate, pentru a le ghida, țări puternice. Acest lucru a fost confirmat și de ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas, la vizita recentă în România.

 

Toate bombele în capul lui Dragnea

Liderul PSD a spus că, în ciuda acestei ofensive interne și externe, nu are de gând să abdice și este dispus să se sacrifice, dar nu scoate partidul din familia europeană. „Eu nici nu m-am gândit vreodată să ieșim din rândul familiei socialiste europene. Și nu numai europene. Eu sunt de stânga, suntem de stânga, politicile noastre sunt de stânga. Nu am discutat asta și nu avem de gând să facem vreun demers în sensul ăsta. Ce o să fac? O să-mi iau toate bombele în față”, a spus Liviu Dragnea.