PPUSL are o strategie ofensivă în pregătirera alegerilor locale și parlamentare.
Valul de parlamentari care s-au înscris și continuă să se inscrie la umaniști în ultima perioadă – aproape 10 în mai puțin de o lună – a acoperit ceea ce pare a fi adevărata lovitură reușită de partidul condus de avocatul Daniel Ionașcu! În ultimele zile, au devenit umaniști cu acte în regulă trei nume importante ale unor lideri reprezentativi din mișcarea sindicală, aflați în directă cooperare cu patronatele și, într-un anumit caz, cu o uriașă expertiză în domeniul muncii și al protecției sociale.
Cei trei noi lideri ai PPUSL sunt:
Dragoș Frumosu – președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului şi Ramuri Conexe “SINDALIMENTA”, cu o experiență de peste două decenii în domeniul sindical, care apără interesele a peste 250.000 de oameni din industria alimentară.
Radu Minea - președinte al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare, organizație pe care o conduce de 30 de ani și care însumează 19 organizații sindicale și reprezintă peste 10.000 de cercetători, atât din mediul public, cât și din mediul privat.
Doina Pârcălabu – economist, lector universitar doctor care susține, printre altele, cursuri în domeniul protecției sociale, buget și trezorerie publică. A fost președinte cu rang de secretar de stat al Casei Naționale de Pensii Publice, fiind unul dintre specialiștii importanți ai României în domeniul protecției sociale.
Primii doi fac parte dintre greii mișcării sindicale din România și au în spate, fiecare, zeci de mii de membri care le-au acordat încredere deplină de foarte mulți ani. Iar Doina Pârcălabu este o “achiziție” la care sperau multe alte partide datorită expertizei de neegalat într-un domeniu în care specialiștii adevăratț se numără pe degetele de la o mână.
Cu o astfel de tripletă, umaniștii și-au creat premisele pentru a deveni o voce redutabilă atât pe temele sociale, cât și pe cele economice, una dintre acestea din urmă, de maximă actualitate, fiind promovarea intereselor legitime ale producătorilor români din industria alimentară.