Lovitură teribilă pentru un fost ministru. Ar putea ajunge după gratii

Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, nu a scăpat de consecințele accidentului  rutier  produs anul trecut. El a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Anchetatorii au constatat, în urma cercetărilor, că din cauza lui au decedat doi oameni în accidentul de la sfârșitul anului trecut.

Daniel Chițoiu se consideră nevinovat

Chițoiu a incercat să demonstreze că nu este el vinovat de producerea accidentului care a avut loc pe data de 26 decembrie 2019. Dar procurorii au stabilit că fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu este responsabil pentru decesul a două persoane. Este vorba despre un bărbat de 82 de ani, dar și de o femeie de 73 de ani. Ei se aflau în autoturismul în care Daniel Chițoiu a intrat frontal.

Potrivit declarațiilor martorilor, se pare că fostul ministru ar fi încercat să facă o depășire în timp ce vorbea la telefon. Manevra l-a costat scump. Mașina pe care fostul ministru o conducea a intrat frontal într-un alt autoturism care mergea regulamentar.

În ciuda faptului că Daniel Chițoiu a încercat să conteste expertiza, procurorii au decis că el este cel vinovat pentru producerea accidentului. Ministrul trebuie să fie judecat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, potrivit antena3.ro.