Lovitură pentru TVR! Are de plătit daune morale de 20.000 de lei. Alexander Adamescu a câștigat procesul

Lovitură pentru TVR! Are de plătit daune morale de 20.000 de lei. Alexander Adamescu a câștigat procesul Alexander Adamescu. Sursă foto: arhivă EVZ

Judecătoria Sectorului 1 i-a dat câștig de cauză, miercuri, afaceristului Alexander Adamescu, în dosarul cu TVR. Televiziunea publică trebuie să plătească daune morale în valoare de 20.000 de lei, după ce l-a prezentat pe omul de afaceri drept condamnat la 4 ani de închisoare în condițiile în care acesta nu fusese nici măcar trimis în judecată.

Omul de afaceri Alexandru Adamescu a câștigat procesul împotriva TVR. Judecătorul Bogdan Sebastian Gavrila de la Judecătoria Sectorului 1 a obligat televiziunea publică, instituție media cu pretenții de responsabilitate și susținută din banii cetățenilor români, să plătească daune morale părții vătămate în valoare de 20.000 de lei, după ce afaceristul a fost prezentat drept condamnat. Bărbatul nu fusese nici măcar trimis în judecată.

Alexander Adamescu a câștigat procesul împotriva TVR. Cum a luat televiziunea locul instanței

Pe data de 28 ianuarie 2021, TVR 1 l-a prezentat pe Alexander Adamescu, în emisiunea „Telejurnal”, drept condamnat „fugar”, pe numele căruia s-ar fi emis un mandat european de arestare ca urmare a unei pedepse pe care trebuia să o execute, de 4 ani și 4 luni de închisoare. Ministrul Justiției de la acel moment, Stelian Ion, a discutat cu Ambasadorul Marii Britanii la București despre repatrierea lui Alexander Adamescu. La momentul prezentării știrii, însă, Alexander Adamescu nu a fost nici măcar trimis în judecată. Demersul a avut loc mult mai târziu, în luna iunie a anului 2021.

Vazand asa, la 22 februarie 2021, omul de afaceri a trimis un drept la replica pe adresa de e-mail a TVR 1, insa televiziunea publica nu i-a dat curs solicitarii nici pana astazi, dupa cum a precizat avocatul Marius Arizan pentru Lumea Justitiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, pe data de 22 februarie 2021, Alexander Adamescu a înaintat un drept la replică pentru TVR 1, pe adresa de e-mail, însă televiziunea nu a dat curs solicitării nici până în prezent, potrivit informațiilor prezentate de avocatul Marius Arizan din Baroul București, cel care a apărat partea vătămată în instanță, conform luju.ro.

Minuta sentinței din dosarul TVR

„Admite in parte cererea.

Obliga pe parat sa plateasca reclamantului suma de 20000 lei cu titlu de despagubiri reprezentand daune morale. Obliga pe parat sa plateasca reclamantului suma de 3105 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti. Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.09.2021”.