Lovitură pentru Putin. A fost luat în vizorul SUA. „Îşi omoară opozanţii politici”

Lovitură pentru Putin. A fost luat în vizorul SUA. „Îşi omoară opozanţii politici”

Rusia își „invadează vecinii” și „îi omoară pe opozanții politici”, a avertizat vineri, la Berlin, secretarul de stat am SUA, Mike Pompeo. De asemenea, el a atras atenția și asupra Chinei, acuzată că oferă o „nouă viziune a autoritarismului”.

„Naţiunile libere şi occidentale au responsabilitatea de a descuraja ţări precum China, Rusia şi Iran să ne ameninţe poporul”, a declarat Pompeo într-un discurs în capitala germană, în ajunul celebrării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Statele Unite şi aliaţii lor ar trebui „să apere ceea ce a fost câştigat atât de greu în 1989” şi „să conştientizeze că suntem într-o competiţie de valori cu naţiuni nelibere”, a adăugat el.

Secretarul de stat a criticat în special Rusia, condusă de „un fost agent al KGB”, Vladimir Putin, pe care a acuzat-o că „îşi invadează vecinii”, Ucraina, şi „îşi omoară opozanţii politici”.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a reiterat opoziţia Statelor Unite faţă de proiectul gazoductului Nord Stream 2, apreciind că „aprovizionarea energetică a Europei (...) va depinde de capriciile preşedintelui rus”.

Pompeo a denunţat de asemenea regimul comunist chinez, care, în opinia sa, oferă „o nouă viziune a autoritarismului”, şi a avertizat în ce priveşte 'intenţia întreprinderilor chineze', cu referire la Huawei, de „a construi reţele 5G”, potrivit Agerpres.

Cu acelaşi prilej, fostul director al CIA a apreciat că prăbuşirea Zidului Berlinului, în urmă cu 30 de ani, nu a marcat „sfârşitul istoriei” prezis în epocă de intelectuali. „Cred că Occidentul, noi toţi, am fost orbiţi atunci de acest moment de mândrie”, a comentat el.

Secretarul de stat a dat asigurări că doreşte să profite de vizita sa în Germania pentru a consolida legăturile Washingtonului cu aliaţii săi europeni, fragilizate de conflictele comerciale şi dezacordurile privind cheltuielile militare.

În acest context, Pompeo a calificat drept simplă „agitaţie” afirmaţia din urmă cu o zi a preşedintelui francez Emmanuel Macron că NATO s-ar afla „în moarte cerebrală”.

Celebrarea a trei decenii de la căderea Zidului Berlinului va culmina sâmbătă cu discursurile cancelarului Angela Merkel şi preşedintelui Frank-Walter Steinmeier, în prezenţa mai multor lideri est-europeni.