Primarul Bacăului, Cosmin Necula, a anunțat marți că se va înscrie în PRO România imediat după ce va primi decizia scrisă prin care a fost exclus din PSD. Declarația a fost făcută de față cu liderul partidului, Victor Ponta.
Anunțul a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de președintele acestui partid, Victor Ponta, care a venit în Bacau unde are loc întâlnirea regională a organizațiilor PRO România din Moldova.
„Sunt prieten cu Victor Ponta de 15 ani și gândirea mea a fost una profund de stânga”, a declarat primarul Cosmin Necula.
„Pro România este construcția politică de stânga, într-un stil european, cu influențe de centru. Cred că în momentul de față putem discuta despre o a treia cale. Eu îmi doresc ca județul Bacău să se curețe și să existe o stânga adevărată, nu una de mucava așa ca în momentul de față.
Eu spun foarte clar și răspicat că susțin proiectul domnului Victor Ponta. Domnii de la PSD trebuie să se orienteze către o stânga corectă. PSD în Bacău numai de stânga nu este”, a mai spus Cosmin Necula, potrivit Antena3.