Lovitură pentru Platini! Ce a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Lovitură pentru Platini! Ce a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins un apel al lui Michel Platini, fostul preşedinte al UEFA, împotriva suspendării sale din fotbal de către Federaţia Internaţională de Fotbal.

FIFA l-a suspendat pe Platini în 2015 pentru opt ani din orice activitate legată de fotbal, din cauza unei plăţi controversate de 2 milioane franci elveţieni, primită în 2011 de la ex-preşedintele forului, Joseph Blatter. Banii reprezentau servicii prestate de Platini, în calitate de consilier, între 1999 şi 2002, dar fără un contract scris.

Comisia de apel a FIFA a redus apoi suspendare la şase ani, iar ulterior Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS) a diminuat-o la patru ani. Perioada de suspendare a lui Platini, 64 ani, a expirat în octombrie 2019.

CEDO, cu sediul la Strasbourg, a respins apelul lui Platini pe temeiul încălcării drepturilor sale umane, considerând că sancţiunile nu au fost nici excesive şi nici arbitrare, iar francezul a beneficiat de căile instituţionale şi procedurale pentru a face apel la decizie şi a-şi prezenta argumentele în apărarea sa.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Conform cu gravitatea infracţiunilor comise, a poziţiei înalte pe care dl Platini o ocupa în sânul organismelor fotbalului şi având în vedere necesitatea restabilirii reputaţiei sportului şi a FIFA, sancţiunea aplicată nu pare nici excesivă şi nici arbitrară”, se arată în comunicatul CEDO.