Evenimentul Zilei > Justitie > Lovitură pentru milionarul Ioan Niculae. Tribunalul Constanţa a respins cererea sa de eliberare condiţionată
Lovitură pentru milionarul Ioan Niculae. Tribunalul Constanţa a respins cererea sa de eliberare condiţionată

Lovitură pentru milionarul Ioan Niculae. Tribunalul Constanţa a respins cererea sa de eliberare condiţionată

Tribunalul Constanţa a respins, marți, cererea privind eliberarea condiţionată din închisoare a omului de afaceri Ioan Niculae, care execută în Penitenciarul Poarta Albă o condamnare de cinci ani primită în dosarul Interagro.

„În baza art.587 alin.3 C.p.p., art.425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p.: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către condamnatul NICULAE IOAN împotriva sentinţei penale nr.1836/9.09.2021 a Judecătoriei Medgidia pron. în dosarul nr. 6750/256/2021. În baza art.275 alin.2 C.p.p.: Dispune obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 200 lei. Definitivă”, se arată în decizia din 12.10.2021 a Tribunalului Constanța.

Ioan Niculae, a fost condamnat în luna februarie la 5 ani de închisoare cu executare

Pe data de 18 februarie 2021, patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

Omul de afaceri a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Interagro. În plus, instanța i-a interzis lui Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu (PSD), fost preşedinte al Consiliului Județean Brăila a fost achitat pentru trafic de influenţă.

La momentul pronunțării sentinței, în februarie 2021 Ioan Niculae se afla la un tratament într-un spital din Italia. El s-a întors în România, cu o cursă aeriană, a fost așteptat de poliție și dus imediat la penitenciar. Potrivit declarațiilor sale, miliardarul a fost în Italia pentru tratament medical.

Omul de afaceri, cu o avere estimată undeva între 700 de milioane și un miliard de euro, a fost găsit vinovat pentru instigare la evaziune fiscală, instigare la spălare de bani și cumpărare de influență. Ioan Niculae a fost condamnat inițial de Tribunal la 3 ani și jumătate de închisoare, numai că în februarie Curtea de Apel, care a dat și sentința definitivă, i-a majorat pedeapsa de la 3 ani și jumătate în spatele gratiilor, la 5 ani cu executare.