„Serviciul de Combatere a Corupției în Justiției” din DNA, înființat în ianuarie 2014, de fostul procuror șef Laura Codruța Kovesi a deschis 2602 dosare penale pentru 2807 magistrați cu 5935 de măsuri de supraveghere tehnică.

În urma verificărilor Inspecției Judidice la DNA, a rezultat că nu doar Serviciul ănființat de Codruța Kovesi a investigat magistrați, ci și Secţia I din DNA, Secţia II-a din DNA, Serviciul Militar din DNA şi toate cele 14 Servicii Teritoriale din DNA, informează presacurata.ro.

În luna octombrie CSM a adoptat raportul Inspecției Judiciare care arată că într-o perioadă de patru ani și șapte luni DNA a deschis 2902 dosare pe magistrați, 1459 de dosare penale pe 845 de procurori și 1443 de dosare penale pe 1962 de judecători(aproape jumătate din totalul judecătorilor din România). Totodată, DNA a cerut 5935 de măsuri de supraveghere.

Conform sursei citate, raportul Inspecției Judiciare a mai constatat:

S-a stabilit și existența unor situații, în care cauze finalizate prin soluții de netrimitere în judecată au fost soluționate după perioade mari de timp de la data înregistrării sesizării la DNA (secții/servicii teritoriale) fără a fi identificate cauze obiective care să justifice aceste întârzieri.

S-au întâlnit situații în care ofițerii de poliție judiciară au efectuat activități, fără ca procurorii de caz să dispună delegarea acestora sau în care inspectorii antifraudă au efectuat în realitate constatări tehnico-științifice, indiferent de cum le-au denumit, în absența actului procedural de dispoziție (ordonanța procurorului).

S-a constatat existența unor ordonanțe de delegare „în alb”, adică fără menționarea activităților concrete delegate organelor de urmărire penală, ci precizarea generală și neaplicată a oricăror tipuri de activități, deși la momentul dispunerii delegării și al stadiului anchetei, activitățile indicate nu puteau fi efectuate (de ex. delegarea activităților de punere în executare a unui mandat de supraveghere tehnică sau a unui sechestru asigurător, care nu existau) – „audierea martorilor, persoanelor vătămate, ridicarea/preluarea unor documente, analizarea documentelor, informațiilor rezultate în urma efectuării unor percheziții (domiciliare și informatice), analizarea documentelor obținute de la diverse instituții (inclusiv unități bancare), punerea în aplicare a metodelor speciale de supraveghere și măsurilor asigurătorii, întocmirea proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor, comunicărilor telefonice și discuțiilor ambientale, efectuarea oricăror acte procesuale sau procedurale în cauză, a căror necesitate rezultă din ansamblul materialului probator, precum și orice alte activități, ce prezintă interes pentru cauză.”

În ceea ce privește soluțiile de netrimitere în judecată s-a constatat existența în unele situații, a unei motivări contradictorii temeiului legal al soluției de clasare, respectiv motivarea nu justifică reținerea temeiului soluției de clasare precizat în ordonanța de clasare, ci reținerea unui alt temei de clasare, fără a pune în discuție soluția pe fond, ci doar o manieră defectuoasă de redactare a soluțiilor de clasare. S-a constatat existența unei practici neunitare, atât în cadrul aceluiaşi serviciu, cât şi între servicii diferite, privind comunicarea soluțiilor de clasare magistraților vizați – se constată fie că soluțiile de clasare nu au fost comunicate magistraților vizați, chiar în situația în care au fost audiați în cauză ca martori, având cunoștință de aspectele cercetate, fie au fost comunicate magistraților vizați, chiar dacă nu au fost audiați în respectivele cauze, neidentificându-se un motiv obiectiv pentru necomunicarea soluțiilor în celelalte cauze penale.

Au fost evidențiate situații de solicitare de la instanțele de judecată a dosarelor civile/penale ce se aflau pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de stadiul de soluționare, în vederea efectuării urmăririi penale în cauzele privind magistrații, ce se poate constitui într-un potențial factor de presiune asupra judecătorilor învestiţi cu soluţionarea respectivelor dosare.

Totodată s-a constatat nerespectarea condițiilor legale de solicitare a emiterii mandatelor de supraveghere tehnică, în sensul că au existat situații în care a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la o instanță necompetentă material, în condițiile în care nu era începută urmărirea penală in rem pentru fapte care să atragă competența acelei instanțe.

În aceeași materie au fost identificate situaţii de nerespectare a condițiilor legale privind autorizarea provizorie de către procuror a unor măsuri de supraveghere tehnică, respectiv încălcarea termenului imperativ de 24 de ore prevăzut de art. 141 alin.(3) Cod procedură penală, prin prezentarea judecătorului de drepturi și libertăți a ordonanțelor la 3 ani și 6 luni de la emitere, nedistrugerea proceselor verbale de redare interceptări efectuate în baza ordonanțelor de autorizare cu titlu provizoriu.

Totodată au fost identificate situații de nerespectare a condițiilor legale în materia măsurilor de supraveghere tehnică din perspectiva elementelor care justifică solicitarea emiterii mandatelor de supraveghere tehnică de către instanța de judecată, precum și deficienţe în efectuarea urmăririi penale, în sensul cănu există o motivare în fapt a propunerilor care să justifice fie emiterea, fie prelungirea măsurilor de supraveghere tehnică, precum și lipsa mențiunilor faptice esențiale în ordonanțele de începere in rem a urmăririi penale.

Se impune a se menționa faptul că, în majoritate covârșitoare, instanța de judecată a soluționat favorabil toate solicitările de emitere și prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică.

S-au constatat situații în care prin constituirea unor dosare noi vizând, în esență, aceleași fapte cercetate într-un dosar anterior, s-a solicitat de către procuror și s-au obținut mandate de supraveghere tehnică vizând magistrați, cu depășirea duratei legale în materia măsurilor de supraveghere tehnică.

S-au creat, astfel, situații în care, pentru aceleași fapte, un magistrat a fost supravegheat în baza a două măsuri de supraveghere tehnică a căror durată curgea în paralel vizând aceleași acuzații sau, pentru aceleași fapte, un magistrat a fost supravegheat, consecutiv, pe o durată totală ce depăşeşte perioada prevăzută de art. 144 alin.(3) Cod procedură penală.

De asemenea, în unele cauze, s-a constatat neinformarea persoanei supravegheate despre existență măsurii de supraveghere tehnică și inexistența ordonanțelor de amânare a informării magistraților vizați de măsuri de supraveghere tehnică și inexistența dovezilor de transmitere a suporților optici către organele judiciare competente în arhivarea acestora.

În unele din dosarele de urmărire penală analizate la Capitolul III din prezentul raport a rezultat inexistența ordonanței de începere a urmăririi penale in rem.

Substituirea de către procuror a instanței de judecată în aprecierea incidenței disp.art.19 din OUG nr.43/2002, care prevede: „Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţa de urgenţă în competenta Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”a fost constatată izolat, la nivelul unui serviciu teritorial.

S-a constatat o gestionarea necorespunzătoare a situaţiilor de conexitate, disjungere, precum și nerespectarea ordinii de conexare a cauzelor penale, în sensul că pe de o parte au fost încălcate dispozițiile procesual penale privind ordinea de prioritate în reunirea cauzelor, iar pe de altă parte că aceste instituții au fost folosite în mod excesiv, în anumite cauze penale, fără o justificare obiectivă.

În situațiile identificate, informațiile obținute din exploatarea măsurilor de supraveghere tehnică în cauzele cu magistrați, au fost transmise în calitate de beneficiari principali, după caz beneficiari secundari și unor unități militare din cadrul Serviciului Român de Informații.

S-a constatat, cu caracter izolat, existența unor mențiuni neplauzibile privind data întocmirii unor acte de urmărire penală, în raport de volumul de informații pretins a fi fost prelucrate în cursul aceleiași zile.

Au existat situații în care exploatarea informațiilor obținute ca urmare a punerii în executare a autorizațiilor de interceptare s-a realizat după o perioadă semnificativă de timp (de exemplu, 5 ani).

A fost identificată solicitarea de preluare a unei cauze penale de către DNA Structura Centrală, în raport de modul de soluționare de către judecător a unor cereri de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică vizând alți magistrați, fapt ce poate constitui un potențial factor de presiune asupra judecătorului vizat.