Lovitură pe piața energiei! Facturile, în aer!

Lovitură pe piața energiei! Facturile, în aer!

În prag de iarnă, ANRE ia o decizie care poate arunca în aer facturile românilor!

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) anunță într-un comunicat de presă că a retras licențele de producere a energiei pentru grupul 5 al Termocentralei Rovinari și pentru grupurile 1 și 6 de la Iernut! Împreună, cele trei grupuri aveau o putere de 630 de MW, nu departe de un reactor nuclear al centralei de la Cernavodă!

Întrunit miercuri, 6 noiembrie, Comitetul de reglementare al ANRE a ridicat licența „pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice și termice în cogenerare”, acordate C.E. Oltenia, „în sensul excluderii blocului G5 din CTE ROVINARI, cu o capacitate instalată de 330 MW electrici, aflat în reparație capitală până la 30.06.2021”.

De aceeași măsură a avut parte și Romgazul, „în sensul excluderii grupurilor nr. 1 şi nr. 6 din cadrul CTE IERNUT, cu o capacitate instalată de 100 MW electrici şi respectiv, 200 MW electrici”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aşa cum s-a angajat, ANRE continuă analiza capacităţilor de producere a energiei electrice în vederea evaluării cât mai corecte a puterii instalate a acestora şi a publicat, pe pagina proprie de I, situaţia puterilor instalate în capacităţi de producere la data de 01.11.2019, situaţie care va fi actualizată periodic”, arată reprezentanţii ANRE.

Măsura ANRE, de oprire a două grupuri puternice, riscă să arunce în aer piața energiei, în condițiile în care este de așteptat ca prețul energiei să crească după acest anunț.