Lovitură năucitoare pentru Dăncilă! PNL anunță oficial sfârșitul Guvernului

Lovitură năucitoare pentru Dăncilă! PNL anunță oficial sfârșitul Guvernului

Vicepreşedintele PNL, Adrian Oros, a declarat că toți parlamentarii care au semnat textul moțiunii de cenzură și-au asumat să voteze la vedere, indiferent de culoarea politică a acestora. 

Deputatul de Cluj susține că Opoziția a racolat de la Putere trei parlamentari PSD pentru semnarea moțiunii, însă sunt mulți alții care vor vota dărâmarea Guvernului.

„Titlul moţiunii de cenzură este Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă, documentul urmând să fie depus în 30 septembrie, pentru a putea fi citit şi votat în Parlament în 7 – 8 octombrie.

Toţi cei 237 de parlamentari care au semnat până acum moţiunea de cenzură au acceptat să voteze la vedere, pentru a vedea toţi cetăţenii cum votează şi susţin căderea Guvernului Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

În declaraţii, mulţi au spus că Guvernul Dăncilă trebuie să plece, iar acum au ocazia să demonstreze că susţin acest lucru. De asemenea, vrem să nu existe riscul ca unii să semneze moţiunea, dar să nu o voteze, astfel că trebuie să îşi asume votul.

Sunt trei parlamentari PSD care au semnat, dar am vorbit cu mai mulţi parlamentari care nu au semnat şi care au spus că vor vota moţiunea. PNL este pregătit să intre la guvernare, iar viitorul Guvern va fi de maximum 15 – 16 miniştri şi mai puţini secretari de stat”, a susținut Oros, joi, într-o conferință de presă.