Secţia de anchetare a magistraților a decis să retragă apelul din dosarul în care Sebastian Ghiţă şi mai mulţi procurori şi poliţişti din Prahova sunt acuzaţi de fapte de corupţie.
Aceștia au fost achitați în primă instanță. În această cauză, Sebastian Ghiță a fost cercetat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova. Magistrații trebuie să ia act de cererea Secției de anchetare a magistraților.
În primă instanță, fostul deputat Ghiță a fost achitat, în iunie 2018, pentru toate capetele de acuzare imputate în acest dosar, respectiv folosire de informaţii nedestinate publicităţii, dare de mită, cumpărare de influenţă, conducere fără permis, şantaj şi spălare de bani, titrează stiripesurse.ro.
În acelaşi dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca şi ceilalţi inculpaţi să fie achitaţi, pe motiv că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, fiind vorba de Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie, şi Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.