Evenimentul Zilei > Politica > Lovitură grea pentru Cioloș. I-au fost demontate toate neadevărurile spuse în direct. „Dacian Cioloș a mințit”
Lovitură grea pentru Cioloș. I-au fost demontate toate neadevărurile spuse în direct. „Dacian Cioloș a mințit”

Lovitură grea pentru Cioloș. I-au fost demontate toate neadevărurile spuse în direct. „Dacian Cioloș a mințit”

Dosarul privatizării ICA stârnește noi controverse, după o serie de afirmații făcute de Dacian Cioloș, la acea dată ministru al Agriculturii. Liderul USR-PLUS a spus, duminică, cu referire la dosarul ICA, că MADR s-a constituit parte civilă în dosar, la recomandarea directorilor din minister, decizie sprijinită de documente.

„Am asumat constituirea Ministerului ca parte civilă, pentru statul român, pentru că erau documente care arătau că există un risc major ca interesele statului să fi fost afectate. Ca ministru, la recomandarea directorilor din minister, directorului juridic știe foarte bine, a fost și semnătura lui pe document”, a afirmat Dacian Cioloș la Kanal D.

„Dacian Cioloș minte”, venit replica lui Sorin Pantiș, fost ministru al Comunicațiilor și unul dintre condamnații din dosar.

Adresa trimisă de MADR către DNA, prin care ministerul s-a constituit parte civilă, nu conține niciuna dintre semnăturile directorilor din minister.

„Adresa prin care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în dosar, pe care Dacian Cioloș a trimis-o către DNA și toate adresele trimise nu au vizele de la departamentele juridic și economic, așa cum era obligatoriu. Ministerul Agriculturii nu avea baza legală pentru a se constitui parte civilă, întrucât legea privind înființarea Fondului de dezvoltare a agriculturii fusese abrogată la 1 ianuarie 2003, înaintea privatizării ICA. Doar Ministerul Finanțelor ar fi putut să se constituie parte civilă în dosar”, transmite Sorin Pantiș. Documentul a fost prezentat luni seară, în emisiunea „Subiectiv” de la Antena 3.

Mai mult, spune Sorin Pantiș, afirmațiile lui Dacian Cioloș au fost contrazise încă de atunci de directorul juridic din MADR, care a spus că „ministrul nu s-a consultat cu mine personal și nici cu alte persoane din cadrul Direcției Juridice”. Declarația acestuia există și astăzi la dosar.

Pe această temă s-a pronunțat și Agenția Domeniilor Statului, care a transmis MADR că privatizarea ICA a fost făcută cu respectarea legislației.

„Aceeași adresă de care vorbeam a fost trimisă și către Agenția Domeniilor Statului, instituție coordonată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a făcut privatizarea. ADS a răspuns că privatizarea s-a desfășurat în concordanță cu legislația în vigoare și nu există niciun prejudiciu”, a mai spus Pantiș.

În dosarul ICA au fost condamnate alte 11 persoane, pe lângă Sorin Pantiș, printre care și Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, sau profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

 

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: