Fostul europarlamentar, actorul Mircea Diaconu a confirmat luni că a fost „chemat la discuţii” de către ALDE şi PRO România. Cele două partide iau în calcul susţinerea sa în cursa pentru alegerile prezidenţiale.
„Da, se pare că voi avea discuţii, de asta mi-am modificat programul. (...) Am primit telefon şi m-au chemat la o discuţie, asta şi fac acum, mă duc. Ce am zis ieri că nu voi negocia, termenul rămâne în continuare aşa, nu voi negocia, pentru că n-am ce negocia. De pe o asemenea postură, cineva vrea să mă sprijine, e în regulă, mă bucur şi văd termenii sprijinului, atât, dar nu negociez nimic, că n-am ce să dau”, a declarat Diaconu.
În ceea ce priveşte informaţia vehiculată în presă potrivit căreia liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-ar putea retrage candidatura pentru Preşedinţie şi va face o alianţă cu PRO România, urmând apoi ca ambele formaţiuni să susţină candidatura sa, Mircea Diaconu a spus: „După cum arată lucrurile, apropo de telefonul de aseară târziu şi de faptul că mă duc acum la discuţiile astea, probabil că aşa şi va fi, însă nu mă duc să negociez, ci mă duc să înţeleg termenii şi da, să negociez, dacă vreţi sau să securizez termenii relaţiei”. Se vehiculează și ideea retragerii ALDE de la guvernare, fapt care ar însemna o lovitură grea dată PSD-ului și candidatului său la prezidențiale, Vioirica Dăncilă.
El a precizat că nu va renunţa la „statutul de independent" şi că nu se va „înregimenta politic”.
„Nu, eu nu voi candida în numele unui partid, ci sprijinit ca independent cu acest statut”, a mai susţinut Diaconu.
Duminică, Mircea Diaconu şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, context în care a solicitat sprijinul tuturor celor care vor să îl susţină în acest demers pentru a obţine cele 200.000 de semnături necesare candidaturii sale.
„Intenţia mea este de a încerca să candidez la prezidenţiale. Azi doar spun că aş încerca, pentru că sunt suficient de enervat, de nemulţumit şi simt că e nevoie de asta”, a afirmat Diaconu.
Fostul europarlamentar a adăugat că este „deschis şi fericit" dacă orice grupare ar veni alături de el.
„Dacă eu cer un sprijin pentru un vis, unde e negocierea? Ce să negociez? Nu există aşa ceva. Cu orice grupare sau persoană sunt deschis şi fericit dacă ar veni alături de mine. Cer sprijin la toată lumea”, a conchis Diaconu, potrivit Agerpres.