Lovitură dură pentru Orban. Ordonanța pe Sănătate nu poate intra în vigoare

Lovitură dură pentru Orban. Ordonanța pe Sănătate nu poate intra în vigoare

Consiliul Legislativ arată că Ordonanța de Urgenţă adoptată marţi seara de Guvernul Orban, care permitea accesul spitalelor private în programele naţionale de sănătate, nu poate intra în vigoare.

Consiliul Legislativ  precizează că o ordonanţă de urgenţă nu poate fi adoptată fără avizul Consiliului Legislativ, nefiind deci posibilă solicitatea avizului post factum, iar acum avizul nu mai poate fi emis, din moment ce Guvernul a fost demis şi nu mai poate adopta ordonanţe de urgenţă.

„O veste foarte buna - Ordonanta de Urgenta de distrugere a Sistemului de Sanatate ( data pe furis, ca hotii, de Orban si Costache marti seara) NU poate sa intre in vigoare ! Era un dezastru: 1. pentru Sistemul Public 2. Pentru Spitalele Private. Din fericire prostia si graba autorilor au stricat proiectul !!! Sa fim insa vigilenti - nu vor renunta usor!", scrie Victor Ponta pe Facebook, unde a publicat și răspunsul Consiliului Legislativ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ordonanța propusă de ministrul Sănătății, Victor Costache, a fost criticată atât de Avocatul Poporului, cât și de sindicate, care trag un semnal de alarmă cu privire la finanțare profitului unor entități private cu bani publici.