Organizaţia de tineret a UNPR a decis să se alăture Tineretului Social Democrat, a anunţat preşedintele organizaţiei de tineret a UNPR, Cezar Stancu.
"Astăzi, Tineretul Progresist pe care îl reprezint din funcţia de preşedinte alege şi decide să se alăture Tineretului Social Democrat şi PSD. Este un moment delicat şi de viitor în spectrul şi în planul politic pe care un tânăr îl alege să-l urmeze în România", a precizat Stancu la o conferinţă de presă comună cu preşedintele TSD, Gabriel Petrea.
El a adăugat că îi "poartă un deosebit respect preşedintelui UNPR, lângă care a fost încă de la început, însă a observat că modul de lucru al UNPR, în momentul de faţă, este "anunţul la televizor".
"Din păcate, şi asta este o mare supărare a noastră, despre fuziunea cu PMP am aflat de la televizor. A fost o mare supărare, pentru că noi, în UNPR, am muncit foarte mult şi am avut încredere în nişte lideri care, din păcate, acum nu au mai fost în UNPR. S-au schimbat echipele şi am dat aceeaşi încredere şi noii echipe, însă am avut o mare supărare în momentul în care am văzut fuziunea cu PMP la televizor", a precizat Stancu.
Potrivit acestuia, sunt câteva mii de tineri care şi-au anunţat trecerea la TSD.
"Din start, organizaţia noastră, una dintre cele mai puternice organizaţii pe care o aveam este aici, la Bucureşti, care însumează minimum 1.000 de membri - tineri, studenţi şi elevi - şi organizaţiile din ţară, care ajung la peste 2.000-3.000 de tineri, o să ni se alăture", a spus Stancu.