Lovitură de teatru în cazul furtului de cupru în valoare 2 MILIOANE de euro

Lovitură de teatru în cazul furtului de  cupru în valoare 2 MILIOANE de euro

Dosarul furtului anului din Arad care viza un prejudiciu de 2 milioane de euro, în urma subtilizării a 414 tone de cupru, s-a încheiat brusc, înainte să înceapă cu adevărat. Părțile au căzut la pace, după o întâlnire de mediere, și au semnat inclusiv un acord care desființează procesul, stingând acțiunile civile și penale pornite în instanță.

Amintim că în luna septembrie a devenit public faprtul că dintr-un depozit din Zona Liberă Curtici s-ar fi furat, în camioane, 414 tone de cupru, în urma unei adevărate inginerii economice în care presupuși clienți au trimis o flotă de TIR-uri pentru a încărca sutele de tone de cupru. În realitate, oridinele de achiziție erau false. Ba chiar și plăcuțele de înmatriculare sub care au circulat mașinile utilitare în timpul transportului erau false.

În data de 22 noiembrie 2018, polițiștii arădeni au anunțat că au reușit identificarea a trei bărbați, bănuiți de sustragerea a peste 400 de tone de cupru și că prejudiciul a fost recuperat. ”Din investigațiile efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a reieșit că, unul dintre cei trei bărbați, în vârstă de 34 de ani, din Arad, ar fi luat decizia de a sustrage cuprul aflat în posesia unei societăți comerciale, prin crearea unei aparențe de legalitate. Astfel, la data de 21 septembrie a.c., acesta ar fi trimis un email fals, în vederea achiziției de cupru. Pentru efectuarea transportului, au fost asigurate 3 autotrenuri și remorci. În sprijin, ar fi avut un bărbat de 34 de ani, din Sântana și un altul de 28, din Timișoara. Împreună, aceștia s-ar fi deplasat succesiv la sediul societății comerciale prejudiciate, unde ar fi încărcat în autotrenuri cele 414 tone cupru. „Marfa” a fost transportată inițial la un depozit din localitatea Curtici, județul Arad, iar ulterior, în localitățile Becicherecu Mic și Lovrin (județul Timiș), de unde urma să fie comercializată. Pentru a îndeplini aceste operațiuni, bărbatul ar fi procurat documentație falsă de transport, numere false de înmatriculare, copii de cărți de identitate aparținând unor persoane fără nicio legătură în cauză și alte acte în vederea îngreunării depistării autotrenurilor”, au explicat polițiștii.

În ziua următoare reținerii, cei trei suspecți, Florin Malița, Blăgău Voicu și Stanciu Simon au fost arestați pe o perioadă de 30 de zile – iar din decembrie trecut sunt pe arest domiciliar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Luna acesta, omul de afaceri austriac de la care a fost furat cuprul, Dieter Kaas (n.r. cercetat, așa cum am mai arătat în EVZ, într-un dosar de pornografie infantilă) a relatat pentru ziariștii arădeni că ar fi fost vizitat la domiciliul său din Viena de anumite persoane care i-au propus să facă o înțelegere cu cei care l-au prădat.

Conform unui document intrat în posesia publicației Critic Arad, întâlnirea a fost, în cele din urmă, favorabilă celor care urmau să fie judecați pentru furt. În data de 26 februarie, acxordul dintre părți a fost înregistrat de mediatorul Andrei Octavian Udreanu la secția penală a Tribunalului Arad, instanță pe rolul căreia ajunsese dosarul în discuție.