UPDATE. Studenta criminală Carmen Bejan a făcut copil în închisoare cu un traficant de droguri. Cum să-ţi întemeiezi o familie după gratii

Studenta la Medicină, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru complicitate la omor, a cerut întreruperea pedepsei motivând că este însărcinată. Ea a avut dreptul la vizite intime, înfiripând o relaţie cu alt deţinut. Acesta nu este Sergiu Florea, studentul alături de care l-a căsăpit pe Trifu Schrottu.

UPDATE: Florea este și el încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Arad, după condamnarea definitivă, din luna iulie. Potrivit oficialilor instituției de detenție, tânărul nu ar fi făcut uz de dreptul legal la „vizita intimă”. Carmen e secretoasă

Carmen însă a reușit să  înfiripe o mare poveste de dragoste, după gratii. Nu cu fostul iubit, Sergiu Florea, împreună cu care l-a căsăpit pe țiganul Trifu Schrottu, și nici cu vreo altă persoană pe care ar fi cunoscut-o înainte să fie condamnată. Instruiți bine de fată, nici părinții ei, nici bunicii, nu spun că ar ști cine le-a făcut un nepot sau o strănepoată. „Noi nu ținem foarte mult legătura, dar știu că nu vrea să vorbim despre acest lucru”, ne-a spus Pavel Bejan, bunicul tinerei. Mai mult, Carmen Bejan a cerut în scris conducerii penitenciarului arădean să nu fie date publicității informații despre viața sa intimă. Strategie: a rămas însărcinată din două încercări

Tatăl copilului lui Carmen Bejan este un infractor. Mai exact, vorbim de un alt deținut, închis și el la Penitenciarul Arad, de vârstă relativ apropiată cu cea a medicinistei. O confirmă sursele oficiale din sistem, cărora le păstrăm anonimatul. Acestea mai spun că tatăl copilului lui Bejan ar fi un traficant de droguri care se va elibera în primăvara acesui an. Cei doi au făcut uz de dreptul la „vizita intimă” cu succes, având în vedere că au avut loc numai două întâlniri amoroase, ambele în a doua jumătate a anului care a trecut. Se pare însă că după ce a înțeles de la mult mai versatul bărbat că dacă rămâne gravidă va putea scăpa de gratii, fosta studentă de la medicină și-a calculat „la milimetru” perioada de fertilitate, astfel încât a reușit să aibă un copil după numai două încercări. Trebuie spus că, în cazul lui Carmen Bejan, prevederile legii, care spun că persoanele necăsătorite ce ajung în detenție pot avea întâlniri intime cu concubinii lor dacă dovedesc o vechime a relației de cel puțin șase luni, nu au fost strict respectate. Mai exact, cel cu care a făcut sex Carmen Bejan nu a depus o declarație notarială cu privire la durata relației. Aceasta s-a înfiripat după gratii și s-a consumat tot acolo. Totuși, cum s-a înfiripat amorul dintre cei doi rămâne un mister. Teoretic, bărbații și femeile nu se întâlnesc la Arad. „Deținutele stau în celule de maxim cinci persoane, sunt păzite exclusiv de femei, și chiar și-atunci când iau masa, când se plimbă, trei ore pe zi, sau când fac diverse activități, nu interacționează decât cu alte femei”, a explicat Ioan Iovescu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad. Prin urmare, tot ce au avut de făcut Carmen Bejan și deținutul a fost să se declare concubini și să solicite dreptul la „vizita intimă”. „Doar cei căsătoriți probează cu o copie legalizată după certificatul de căsătorie”, a mai explicat reprezentantul penitenciarului. "Vreau să nasc în libertate" Carmen Bejan, studenta de la Medicină condamnată pentru crimă, a cerut întreruperea pedepsei pentru că este însărcinată şi urmează să nască. Ea a depus o cerere oficială la Tribunalul Arad, solicitând şi eliberarea pe durata de un an pentru a-şi creşte copilul. Cererea va fi judecată pe 16 ianuarie. Carmen Bejan a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat pe care l-a atras în camera ei de cămin. Crima a avut loc în august 2009, la aceasta participând iubitul studentei, Sergiu Florea. Acesta a fost condamnat pentru omor, iar Carmen Bejan pentru complicitate la omor.

În cerere, Carmen Bejan nu precizează în câte luni este însărcinată şi nici cine este tatăl copilului. Conform primelor verificări efectuate de EVZ, Carmen Bejan, aflată în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, a cerut şi i s-a acordat dreptul la vizită intimă. Conform regulamentului închisorilor, acest drept este conferit deţinuţilor căsătoriţi sau celor care au avut un parteneriat similar căsătoriei pe o durată de cel puţin 6 luni înaintea efectuării pedepsei cu închisoarea. Deducţia logică ar fi că tatăl ar putea chiar Sergiu Florea, iubitul din facultate, alături de care a comis crima. Florea este încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Timişoara şi încă nu s-a comunicat dacă, la rândul său, a cerut să i se permită dreptul la vizite intime. CITIŢI ŞI:

  • EXCLUSIV EVZ. Primul interviu din închisoare cu Vlad Scurtu, studentul criminal: „Am spălat de zece ori petele de sânge şi tot au ieşit la analize”
  • Medicinista din Timişoara se prostitua ca să-şi pună silicoane
  • Bătrân ucis şi tranşat într-un cămin studenţesc