Eșec răsunător pentru DNA. Dosarul ”Șpaga la Salină” a fost clasat, din lipsă de probe

Eșec răsunător pentru DNA. Dosarul ”Șpaga la Salină” a fost clasat, din lipsă de probe

DNA Cluj a închis dosarul ”Mită la Salina Ocna Dej”, pe motiv că fapta nu există, după ce de la dosar au fost anulate aproape toate probele.

După ce în urmă cu câțiva ani, procurorii de la DNA Cluj prezentau opiniei publice un dosar în care se făcea referire la un caz de luare de mită la Salina Ocna Dej, și în care directorul era acuzat că a luat mită bani și concedii plătite, acum procurorul de caz a închis dosarul pe motivul că ”fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală”. Între timp, dosarul a fost trimis în judecată, dar s-a reîntors la DNA.

Procurorul de la DNA Cluj a fost obligat de o instanță de judecată să recunoască că și-a bazat acuzațiile pe probe care au fost anulate. Din dosar au fost anulate sute de pagini de probe, care au fost culese prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.

În data de 2 martie 2018, DNA Cluj a dispus trimiterea în judecată a șefului Salinei Ocna Dej, Mihuț Georgel dar și a omului de afaceri clujean Călin Mitică. Dosarul a avut în prima fază un parcurs favorabil DNA. La Curtea de Apel Cluj, judecătorii au decis ”să pună piciorul în prag” și să anuleze aceste probe ca fiind culese cu încălcarea gravă a drepturilor cetățenești.

Ne puteți urmări și pe Google News