După ce a ajuns cu ambulanța la camera de urgență a Spitalului Universitar, duminica trecută, Daniela Crudu a refuzat să depună plângere pe numele iubitului croat pentru acte de violență. Acum a refuzat și să meargă la tribunal, pentru a-și lua ordin de protecție.
Polițiștii care au găsit-o duminică, la 5 dimineața, pe Cruduța desculță în zăpadă și cu fața plină de sânge, i-au dat iubitului croat un ordin de restricție pentru 5 zile, interzicându-i să se mai apropie de ea cu mai puțin de 200 de metri.
 
Totodată, Daniela nu a depus plângere penală împotriva celui despre care credea că îi e suflet pereche, iar croatul a luat imediat avionul spre țara-mamă.
Cruduța nu s-a mai prezentat astăzi în fața instanței pentru reînnoirea ordinului de protecție, deci nu mai există nicio formă legală de a-l ține pe agresor la distanță de vedetă.
Pe de altă parte, medicul estetician al Danielei Crudu va decide dacă săptămâna viitoare o va opera pe brunetă la nas, deoarece loviturile iubitului i-au provocat o fisură.

 

Te-ar putea interesa și: