Lovitura care afectează MApN. Tribunalul București scoate din joc o mare companie

Lovitura care afectează MApN. Tribunalul București scoate din joc o mare companie Corvete. Sursa foto: Arhiva EVZ

Tribunalul București a scos din joc compania olandeză Damen, implicată în procesul de înzestrare militară a Armatei române.

Damen a pierdut procesul intentat la TB în care solicita anularea procedurii de atribuire a contractului de 1,2 miliarde de euro pentru construcția a patru corvete multifuncționale într-un șantier naval românesc.

„Respinge cererea de completare şi de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul Sentinţei civile 6399/07.10.2019, ca neîntemeiată. Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Bucuresti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, astăzi, 31.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, menționează cotidianul.ro, care preia grefa Tribunalului București.

Dacă și la recurs va fi păstrat același verdict, atunci câștigătorul licitației rămâne compania franceză NAVAL Group.

Ne puteți urmări și pe Google News

MApN a declanșat procedura de achiziție pentru corvete multifuncționale în 1 martie 2018, cu mențiunea că navele vor fi construite și dotate într-un șantier din România. În cadrul programului este inclusă și modernizarea fregatelor T22R, care vor avea un sistem de luptă similar cu cel al corvetelor.

Asocierea NAVAL Group cu Șantier Naval Constanța a câștigat contractul, venind cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro (fără TVA și fără muniții incluse), însă firma olandeză Damen a depus, în 9 iulie 2019, la Tribunalul București, o contestație prin care solicită anularea licitației.

Programul de înzestrare cu covervete multifuncționale prevede achiziția a patru corvete pentru Forțele navale și achiziția de muniții și a suportului logistic aferent acestor nave. Corvetele vor avea capacitatea de a executa misiuni împotriva amenințărilor aeriene, a navelor de suprafață, a amenințărilor submarine și împotriva războiului electronic.