Loredana Chivu a mărturisit că a fost la un pas de moarte în urma acelei operaţii, motiv pentru care a decis să acționeze clinica în instanţă.

„Eu l-am dat în judecată pe patronul clinicii, este un proces civil. Eu am suferit multiple operații. Mi-am pus aqua peeling, o operație non-invazivă, așa spune esteticianul și în urma acelei intervenții am suferit mai multe infecții și mai multe operații. Am fost la un pas de moarte și am hotărât să îl dau în judecată. Prima operație a fost făcută într-un birou. Am suferit enorm de mult, am fost la un pas de moarte, am fost internată de mai multe ori în spital. Am fost amăgită în primă fază când a fost declanșată această infecție cu aqua peeling, care se contaminează și nu sunt singura persoană care a suferit această neplăcere”, povestește Loredana Chivu.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Loredana Chivu: Am mai avut și alte intervenții la aceeași clinică

Şi continuă:Prima operație, acum trei ani, s-a efectuat într-un birou și problemele au început la cam doi ani jumătate și așa am observat că s-a întâmplat și cu alte fete. Am pus întrebări, mi s-a răspuns că operația este non-invazivă, că aqua peeling-ul se bagă prin același loc și se scoate prin același loc și el se transformă cumva într-un silicon și că nu se duce în corp, ceea ce nu este adevărat, sunt minciuni. Am mai avut și alte intervenții la aceeași clinică.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Această substanță acționează cumva în timp și când nu mai funcționează, când ea se contaminează, pentru că asta se întâmplă, de aceea e și interzisă în foarte multe țări, este o substanță care macină efectiv țesuturile, mușchii, pielea. Este o substanță foarte periculoasă care pe mine m-a adus la aproape de moarte. Aveam tensiunea șapte, septicemie, am ajuns în punctul acela pentru că am avut încredere în acest om și m-a amăgit că o să fiu bine. Când am fost aproape de moarte atunci am ajuns la un alt spital care m-a salvat și la propriu și la figurat. Au urmat și alte intervenții pentru scoaterea acelei substanțe. Am avut foarte multe operații, am luat antibiotice”, a mai declarat Loredana Chivu la Antena 3.

Descinderi la clinica de înfrumusețare din Bucureşti

Polițiștii au descins în această dimineață la mai multe adrese din București, într-un dosar de evaziune fiscală, spălare de bani, vătămare corporală, fals intelectual şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Procurorii Parchetului General efectuează, joi, 45 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în alte 24 de judeţe la persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, care sunt cercetate pentru evaziune fiscală, spălare de bani, vătămare corporală, fals intelectual şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Conform unui comunicat al Parchetului, infracţiunile cercetate au fost săvârşite de către reprezentanţii unei clinici de înfrumuseţare ce funcţionează în Bucureşti, cu ocazia efectuării unor proceduri de înfrumuseţare – invazive sau noninvazive – atât la sediul acesteia, cât şi în alte locaţii partenere de pe teritoriul ţării de către angajaţi/colaboratori, fără a le evidenţia în sistem contabil şi fără a îndeplini condiţiile esenţiale pentru exercitarea unei astfel de profesii. Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a IGPR, relatează Agerpres.

Câte vedete au trecut pragul acestei clinic de înfrumusețare

Potrivit Realitatea Plus, în această clinică ar fi fost operate zeci de vedete  din România, printre care Bianca Drăgușanu, Loredana Chivu și Anamaria Prodan, dar și Mihai Mitoșeru. Unele dintre persoanele care au apelat la serviciile acestei clinici ar fi fost mutilate pe viață. Afacerea ar fi fost deschisă inițial într-un coafor, de către un buzoian, dar pentru că afacerea a mers foarte bine, au fost deschise mai multe astfel de clinici la nivel național. Operațiile erau făcute în mai multe județe din țară, mai spune sursa menţionată.