Profesorul universitar Gheorghe Cioban are, de 45 de ani, abonament pe acelaşi loc la meciurile echipei UTA.
Proaspăt pensionar, Gheorghe Cioban este medic radiolog şi profesor universitar în Arad. Reputatul doctor, ajuns acum la 70 de ani, are însă şi o pasiune teribilă, care-l macină zi de zi: este fanul echipei UTA. A văzut trupa „roş-albă” din urbea de pe Mureş încă de la primul ei meci oficial, disputat la 1 septembrie 1946, pe arena Gloria, de pe faleză. A stat pe acea tribună de lemn acoperită când ITA, cum se numea echipa la acea vreme, întrecea formaţia Ciocanul Bucureşti, cu 1-0. Din 1964, adică de 45 de ani, Gheorghe Cioban are abonament pe acelaşi loc: la tribuna întâi, în sectorul central, rândul 6, locul 19. „Dr. Petru Groza era invitatul baronului”
Soarta a făcut ca familia viitorului medic să fie prietenă cu cea a baronului austriac Francisc von Neumann, proprietarul unei treimi din ce însemna, la vremea respectivă, Aradul industrial. „Tata l-a cunoscut pe baron la Viena, în timpul studiilor, în anii ’30. Între ei s-a legat o prietenie trainică, astfel că, la primul meci din ’46, am avut invitaţii. Lângă baron, în primul rând, a stat Dr. Petru Groza (n.r. - şef al Guvernului României, preşedintele Consiliului de Miniştri între 6 martie 1945-2 iunie 1952), iar la patru locuri distanţă stăteam eu, adus de tatăl meu. Era multă armată, miliţie şi mii de spectatori de jur-împrejurul arenei Gloria, căci stadionul UTA nu era încă terminat. M-a frapat echipamentul elegant, cu dungi albe şi roşii, pe care îl aveau ai noştri. Ciocanul juca în bleumarin-roşu. ITA a câştigat la limită, iar în oraş s-a declanşat fiesta”, rememorează interlocutorul nostru primul contact cu echipa care avea să-i marcheze, definitiv şi iremediabil, viaţa. Baronul, între limuzina Austin şi bicicleta Pegas
Pasiunea baronului Neumann pentru fotbal a avut urmări adânci la Arad. Distinsul personaj din fruntea Întreprinderii de Textile, care avea o limuzină Austin, dar venea la serviciu cu bicicleta, a fondat o echipă după chipul şi asemănarea celebrei Arsenal Londra, marea lui dragoste. „Stadionul UTA, care poartă acum numele baronului, a fost o copie fidelă a legendarului Highbury.
Era o bijuterie, cel mai frumos stadion din ţară. Spun asta pentru că am fost cu ITA la Bucureşti, Cluj şi Timişoara, la multe meciuri din campionat”, ni se destăinuie doctorul. „Baronul Neumann umbla cu bicicleta pentru că era un om de o modestie şi o bunătate ieşite din comun. Pentru muncitorii din fabrică a construit un cartier. Colonia UTA, care se întinde pe câteva străzi, a fost opera baronului.
Se spune că, după ce comuniştii i-au confiscat proprietăţile şi limuzina de culoare neagră, baronul a părăsit Aradul pe bicicletă. Nu ştiu dacă s-a întâmplat chiar aşa. Cert este că în ’50 s-a stabilit la New York şi nu a mai venit la Arad vreodată. Au făcut-o nepoţii lui, acum câţiva ani, când au donat stadionul, gratuit, municipalităţii”, povesteşte septuagenarul suporter. Despre Petschovschi
„Lui Petschovschi eu i-am pus diagnosticul: cancer la gât. A şi murit, la puţin timp. Fuma mult, dar nu bea. Era un jucător complet. Repeta o oră după antrenament. Punea basca la vinclu şi trăgea de la 20 de metri. Din zece încercări, în nouă atingea ţinta. Când s-a anunţat, în ’68, că «Ceala» nu mai e, s-a lăsat tăcerea. Dispăruse un mit…”.
CRÂMPEIE Bişniţă cu piper în mingi
La UTA a jucat, înainte de a ajunge la Steaua Bucureşti, Emeric Ienei. Arădean din cartierul Bujac, Ienei făcea deliciul localnicilor în după-amiezile de vară, când se întâlnea cu alţi colegi pe ştrandul de pe malul Mureşului, devenit ulterior celebru prin întinderea sa: „Jucătorii băteau mingea pe picior, iar oamenii de pe plajă se adunau în jurul lor şi făceau pariuri. De cele mai multe ori, Ienei ieşea învingător, în aplauzele mulţimii”. Farmati şi selecţionata Armatei Chineze „Odată, a venit la Arad o selecţionată a armatei chineze, pentru un meci de fotbal. Erau la modă astfel de întâlniri între ţările comuniste. Când unul dintre chinezi a sprintat spre poartă, pe lângă Farmati, acesta l-a ridicat pe asiatic de la sol, spre rumoarea tribunelor. Dacă l-aţi fi văzut cum dădea din mâini şi din picioare…”. Cum în România acelor ani nu existau posibilităţi de a începe o afacere, oamenii mergeau în ţările vecine, la piaţă, să schimbe marfă pe valută.
Aşa au făcut şi jucătorii de la UTA: „Mergeau în Ungaria cu mingi de fotbal care erau umplute cu piper! Vameşii controlau genţile, iar când li se părea că mingile sunt prea grele, jucătorii spuneau: «Sunt mingi pe care le avem de la baron. Sunt speciale, de aceea sunt aşa grele»”.
Războiul Vestului, la alte dimensiuni UTA şi Ştiinţa Timişoara, cum se chema Poli în acea vreme, erau rivale încă de pe atunci. Arad era doar un raion, iar fotbalul era unul dintre puţinele prilejuri în care cei de pe Bega erau învinşi.
„Cred că era prin ’59-’60, într-un meci la Timişoara. Petschovschi a executat o lovitură liberă de la vreo 25 de metri şi i-a spus lui Curcan, portarul Ştiinţei, colţul unde va şuta. A înscris, după care a repetat figura şi în repriza a doua. UTA s-a impus cu 3-2. Am fost scuipaţi după meci, dar atât, nu se ajungea la violenţele de azi”, încheie Cioban.