Atacuri armate în România. Ce arme folosesc interlopii autohtoni și de unde și le cumpără

Atacuri armate în România. Ce arme folosesc interlopii autohtoni și de unde și le cumpără sursa foto: EVZ

România nu este o țară la fel de periculoasă ca altele din perspectiva incidentelor violente cu arme de foc. Chiar dacă în ultima perioadă au apărut numeroase relatări despre incidente cu arme, de cele mai multe ori a fost vorba despre arme neletale, cu aer comprimat sau te tip Airsoft, care nu necesită autorizare. În evidențele poliției sunt înregistrați în jur de 70.000 de români care dețin permise pentru arme de foc. Cele mai sunt folosite la vânătoare, procentajul fiind de 71%, cel mai mare la nivelul întregii Uniuni Europene.

Numărul românilor care dețin arme de foc, potrivit unei informări a Poliției Române este de aproximativ 70.000 de persoane. Cei mai mulți dintre aceștia, 71%, conform statisticilor, folosesc armele la vânătoare. Ceilalți deținători sunt ofițeri de poliție, militari sau lucrători ai unor firme de pază.

E adevărat că există o serie de controverse legate de procedura prin care astfel de documente, de autorizare, sunt eliberate solicitanților. Există voci care consideră că permisele de port-armă sunt acordate mult prea ușor, fără controale psihiatrice serioase și fără ca solicitanții să demonstreze, cu adevărat, că știu să folosească o armă de foc și cunosc regulile de depozitare sau de transport.

Cu toate acestea, așa cum spuneam mai devreme, România este o țară relativ sigură, iar numărul incidentelor în care au fost folosite arme de foc este redus. Acestea pot fi împărțite în trei categorii mari: atacuri armate în rândul membrilor lumii interlope, accidente de vânătoare și incidente în care sunt implicați polițiști, militari sau jandarmi ori rude ale acestora care au acces la arme de foc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cazurile de crime comise cu arme de foc sunt destul de rare, iar autorii sunt, în cele mai multe cazuri, indivizi care au probleme de sănătate psihică.

Sursa foto: arhiva EVZ

Clanurile de răufăcători și armele de foc

De mulți ani, pe rețelele de socializare, apar imagini și clipuri cu interlopi înarmați până în dinți, cu pistoale, kalașnikoave, grenade etc. Cea mai mare parte din aceste clipuri sunt realizate în străinătate, acolo unde poliția română nu poate ajunge. Puțini interlopi au curaj să se afișeze cu arme de foc, mai ales dacă sunt deținute ilegal, în România.

De altfel, disputele dintre reprezentanții diferitelor clanuri se desfășoară, de regulă, cu arme neletale, pistoale cu bile de cauciuc sau cu gaze. Asta deoarece, interlopii români sunt, dacă putem spune așa, mult mai raționali, decât alții și evită, de cele mai multe ori, să-și omoare rivalii de teama anilor grei de pușcărie, dar și a răzbunării celorlalți.

În general, reprezentanții clanurilor interlope preferă să-și regleze conturile printr-o bătaie bună, cu bâte și arme albe, cuțite, macete sau săbii. În astfel de cazuri, pedepsele sunt  mai mici, iar victimele pot fi convinse să renunțe la plângeri.

În 2021, polițiștii din Argeș s-au sesizat după ce mai mulți interlopi au postat pe rețelele de socializare un clip în care fluturau mai multe arme, inclusiv arme de foc, și își amenințau rivalii. Au fost organizate mai multe percheziții, la cei în cauză, ocazie cu care au fost descoperite 80 de proiectile metalice, două săbii, o puşcă cu aer comprimat şi un pistol de tip airsoft.

Sursa foto: EVZ

Interlopii bucureșteni s-au împușcat la benzinărie

Unul dintre cele mai recente conflicte dintre interlopi, în care au fost folosite arme, dar neletale, s-a desfășurat în luna septembrie. Câmpul de bătaie, dacă poate fi numit așa, a fost parcarea unei benzinării din București, iar incidentul a fost înregistrat pe camerele de supraveghere.

Scandalul a izbucnit între oamenii lui Florian Melti, zis Bebică Ștoacă, ginerele al lui Gheorghe Mustață, unul dintre liderii galeriei FCSB și membru grupării Sportivilor, și membrii unei bande rivale, cunoscută sub numele de Salaman.

Imaginile de pe camerele video arată cum, într-o seară a lunii septembrie, în jurul orei 22.00, Bebică Ștoacă și oamenii săi au luat cu asalt un autoturism în care se aflau rivalii din gruparea Salaman.

În imagini se vede cum șoferul mașinii scoate un pistol pe geam și începe să tragă asupra atacatorilor care, încep să se retragă. În acest timp, Florian Melti se apropie de autoturism și lovește într-un geam, cu un cuțit.

După ce atacatorii au fost obligați să se replieze, mașina a demarat în trombă și a părăsit benzinăria.

Incidentul nu a fost reclamat însă, polițiștii s-au autosesizat și au reținut două persoane din gruparea Salaman. Cercetările au demonstrat, însă, că arma folosită în conflict nu a fost letală, astfel că cei în cauză au fost eliberați.

Reglare de conturi între interlopi la Craiova

O altă reglare de conturi, între interlopi, care a implicat arme neletale s-a petrecut la începutul anului, la Craiova. Conform relatărilor din presă, Mitre Cantemir, poreclit Fane Vitamină, în vârstă de 43 de ani, a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova, împușcat în brațul stâng, după un conflict cu un rival, pe care l-a și indicat, Alexandru Grigore Băloiu, zis Gore. Incidentul s-a petrecut într-o parcare din Craiova.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost sesizaţi telefonic de către reprezentanţi ai unui spital din Craiova, cu privire la faptul că la această unitate medicală s-a prezentat un bărbat de 43 ani, din Craiova, care prezenta două plăgi împuşcate în nivelul braţului stâng. La unitatea medicală s-au deplasat poliţiştii, care, în urma discuţiilor purtate cu persoana vătămată, au stabilit că în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla în parcarea unui bloc, din Craiova, a observat un autoturism din care a coborât o persoană care ar fi avut faţa acoperită, dar pe care ar fi recunoscut-o ca fiind un tânăr de 29 de ani, din localitate, care ar fi executat în direcţia lui mai multe focuri de armă după care ar fi părăsit zona, cu autoturismul”, au relatat polițiștii craioveni, într-un comunicat, după incident.

Poliţiştii nu au reuşit să găsească arma cu care a fost rănit interlopul și nici să stabilească dacă persoana indicată de victimă este autorul faptei. În schimb, anchetatorii au stabilit că arma ar fi din categoria celor neletale pentru care nu este nevoie de permis de port armă.

Incident cu arme Airsoft în Bihor

În 2016, patronul unei firme de pază din județul Bihor a fost atacat de un interlop, în timp ce se afla în mașina personală. Cei doi aveau de reglat niște probleme mai vechi, iar interlopul a folosit, în atac, o armă de tip Airsoft și a tras două bile din plastic în caroseria mașinii.

Poliția a fost chemată la fața locului și i-a liniștit pe cei doi scandalagii. De altfel, cei doi erau cunoscuți pentru scandalurile violente în care au fost implicați.

„În primul caz s-a întocmit dosar penal, pentru distrugere şi amenințare, iar poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs faptele. Cel de-al doilea dosar penal a fost deschis pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cazul fiind cercetat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea”, declara pentru Bihoreanul, la vremea respectivă, reprezentantul Poliției Bihor.

foto: facebook.com/beinur.nuredin.9

Nuredin Beinur, împușcat cu bile de cauciuc

În 2022, în luna martie, unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din Constanța, Nuredin Beinur, a fost împușcat, în timp ce se afla într-un restaurant din București. După ce a tras, agresorul a fugit, iar victima a fost transporată la spital pentru îngrijiri.

Medicii au anunțat poliția cu privire la incident, iar în urma verificărilor s-a descoperit că proiectilul cu care a fost împușcat interlopul constănțean era o bilă de cauciuc.

De altfel, la scurtă vreme după incident, suspectul s-a predat poliției și a fost reținut pentru audieri.

„Cei doi bărbați ar fi fost implicați într-un conflict, în interiorul unui restaurant din sectorul 1. S-a stabilit ca una dintre victime a fost lovită de un proiectil din cauciuc”, au transmis reprezentanții Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București.

Pădurarul ucis de hoțul prins la furat lemne

Pe lângă aceste incidente, răfuielile dintre membrii clanurilor interlope, au fost comise și crime în care autorii au folosit arme de foc. Un astfel de incident a avut loc în Maramureș, în anul 2019, provocând un imens scandal public. Un pădurar a fost ucis cu propria armă de vânătoare, de un hoț de lemne pe care l-a prins la furat.

Pădurarul Pop Liviu, de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, a fost împușcat de un hoț de lemne pe care l-a prins în pădure, la furat, într-o seară din luna octombrie a anului 2019. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, însă la scurtă vreme au apărut speculații conform cărora se încearcă mușamalizarea anchetei. Aceasta deoarece procurorii luau în considerare posibilitatea ca pădurarul să se fi împușcat singur, în timpul altercației cu hoțul de lemne. Moartea lui Liviu Pop a stârnit, la vremea respectivă, o puternică emoție în toată țara, pădurarii organizând proteste în care au reclamat faptul că sunt victime ale hoților de lemne care se bucurau de protecție.

Dosarul crimei a fost preluat de la Parchetul din Maramureș, de procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție care au finalizat ancheta și l-au trimis în judecată pe principalul suspect, un anume Ioan G. Pop. Acesta a fost reținut, la aproape un an după comiterea faptelor, perioadă în care cazul lui Liviu Pop a fost relatat inclusiv la BBC.

Pe 19 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj a dispus pedeapsa cu închisoarea pentru autorul crimei, acesta fiind condamnat la 17 ani și patru luni. El a mai fost obligat să plătească o despăgubire de 400.000 de euro familiei victimei.

Sursa foto: EVZ

Ucigașul cu armă artizanală de la Palilula

O altă crimă în care a fost folosită arma de foc s-a petrecut în 2016, în satul Palilula din județul Dolj. Un tânăr de 28 de ani, venit în vizită la iubita sa, a deschis focul, cu o armă artizanală, împotriva a doi vecini ai acesteia, care i-au cerut să-și mute mașina din fața curții lor.

Poliția a stabilit că agresorul a pus mâna pe armă și a început să tragă la întâmplare, ca să-i intimideze pe cei doi. Două gloanțe i-a nimerit, însă, ucigându-l pe loc pe unul dintre ei și rănindu-l foarte grav pe cel de-al doilea. Acesta din urmă avea să-și găsească sfârșitul la spital, câteva ore mai târziu.

După ce i-a împușcat pe vecinii cu care s-a certat, individul și-a tras, de asemenea, un glonte în cap și a murit, tot în spital.

Surse citate de Mediafax, la vremea respectivă, relatau că autorul atacului își amenajase și un atelier de confecționat arme artizanale în subsolul casei iubitei sale.

Deces misterios la Arad

Crima din câmpul cu varză de la Târgoviște

În 2017, un vânător, pe care vecinii nu-l credeau capabil de crimă, a fost acuzat că a împușcat două persoane, pe un câmp de lângă Târgovişte. Deși nu au fost martori, anchetatorii l-au reținut pe baza probelor ADN, după cum a relatat presa locală.

Procurorii l-au acuzat că i-a împușcat cu sânge rece pe un consilier local și pe cel care îl ajuta să taie varza, pe un câmp. Din anchetă a reieșit că suspectul se afla la braconat când a dat peste cei doi, cu care s-ar fi luat la harță.  Cei doi bărbaţi au fost găsiți morți, împuşcaţi, la o distanţă de 100 de metri unul de celălalt.

Suspectul era vânător autorizat, deţinea legal o armă de vânătoare, însă nu-şi plătise cotizaţia către Asociaţia Vânătorilor, motiv pentru care nu avea voie să vâneze.