Angajaţii companiei Oltchim urmează să primească azi avansul reprezentând 40% din salariul pe luna august, potrivit ministrului delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop.
"Vineri se vor acorda avansurile de 40% din salariile angajaţilor de la Oltchim pentru luna august, o lună în care nu s-a muncit decât până în 23, pentru că din 23 combinatul s-a oprit. În ceea ce priveşte asigurarea capitalului de lucru şi a fluxului de producţie sunt două discuţii - o notificare a Comisiei Europene cu un capital de 10 milioane de euro pe care să-l acordăm de la nivelul guvernului odată cu primirea răspunsului în maximum 30 de zile", a declarat Pop, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte restul banilor, ministrul a spus cî se va acorda acorda până la finalul lunii, pentru că "trebuie repornit combinatul" până atunci.
Liviu Pop a ma spus că statul poate acorda Oltchim o sumă maximă de 10 milioane de euro, bani ce "pot fi daţi în maximum 30 de zile odată cu primirea răspunsului de la FMI, CE şi BM. Comisia este înştiinţată, dar în paralel este obligatoriu să obţinem finanţare de la bănci şi clienţi".