Liviu Munteanu, unul dintre inculpaţii din dosarul cumnatului lui Victor Ponta, a recunoscut faptele şi scapă de arestare

Liviu Munteanu, unul dintre oamenii de afaceri reţinuţi în dosarul privind fraudarea unor fonduri europene, în care este implicat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu vor mai cere arestarea sa.

Astfel, procurorii care anchetează dosarul de corupţie în care este implicat cumnatul premierului Ponta nu vor cere arestarea preventivă a lui Liviu Munteanu, administrator al S.C. Grossmann Engineering Group SRL întrucât la audierile de marţi de la DNA Ploieşti acesta "a colaborat cu organele de anchetă", recunoscând faptele de care este acuzat, transmite corespondentul Mediafax.ro.

  • Anchetatorii din cadrul DNA Ploieşti, care în noaptea de marţi spre miercuri au reţinut patru persoane în dosarul în care este urmărit penal cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, vor cere, miercuri după-amiază, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre cei patru inculpaţi reţinuţi în acest dosar.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii nu vor solicita arestarea preventivă a lui Liviu Munteanu, care din 25 aprilie 2014 este administrator al S.C. Grossmann Engineering Group SRL întrucât acesta a colaborat cu anchetatorii, recunoscând, la audierile de marţi de la DNA Ploieşti, care au durat peste 17 ore, faptele de care este acuzat.

  • În schimb, anchetatorii îl vor pune, cel mai probabil, sub control judiciar pe administratorul S.C. Grossmann Engineering Group SRL

Liviu Munteanu este urmărit penal pentru aderare la un grup infracţional organizat, schimbarea nelegală a destinaţiei fondurilor europene şi evaziune fiscală. El a fost adus, marţi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti şi audiat, iar miercuri, la ora 4.30, a fost scos din sediul DNA alături de ceilalţi trei oameni de afaceri reţinuţi în acest dosar şi dus în arestul IPJ Prahova, de la Câmpina.