La nici două luni de la ultima sa eliberare de o zi, pentru care ministrul Justiției a trimis control la Rahova pentru că permisia ar fi fost acordată ilegal, Liviu Dragnea mai primește o zi liberă.
În fiecare zi de 17 a fiecărei luni, de regulă, în penitenciarul Rahova se analizează din oficiu situaţia deţinuţilor care ies la muncă. În funcție de creditele acumulate (cel puțin 60), deținuții pot obține o recompensă, fie sub forma unei zile libere, fie sub forma unui pachet de acasă.
Legea în vigoare, adică HG nr. 157 din 10 martie 2016, actualizată, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013, precizează, la articolul 213, că poate fi acordată permisia unor deținuți, după patru luni de încarcerare, „dacă au o conduită constant pozitivă, sunt stăruitori în muncă și participă activ în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, de instruire şcolară şi formare profesională”. Însă, „permisiunea de ieşire din penitenciar nu se acordă în cazurile în care deţinuţii nu prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni, sunt cercetaţi sau urmăriţi penal în alte cauze, au pe rolul organelor judiciare cauze al căror obiect poate influenţa conduita şi comportamentul acestora pe perioada permisiunii de ieşire din penitenciar (…)”.
Fostul șef al PSD a mai obținut o zi liberă cadou la finalul lunii octombrie, deşi legea spune clar că acei condamnaţi care sunt cercetaţi în alte dosare penale nu ar avea dreptul la o asemenea recompensă.
În luna noiembrie a anului trecut, evz.ro îl cita pe Sorin Dumitrașcu, liderul sindicatului FSANP, care declara că Liviu Dragnea a beneficiat de „câmpul muncii”, adică de posibilitatea de a lucra pentru a-și putea scădea anii de detenție, încă de a doua zi după ce a ieșit din carantină. „Carantina ține 21 de zile. A doua zi, ca orice VIP, dumnelui a beneficiat de acest drept pe care mulți dintre deținuți nu îl obțin ușor: de a munci pentru a-și reduce anii de pedeapasă. Deținuții au dreptul să primească recompense. Acum, problema este când deținuții VIP primesc aceste recompense și mai repede, și mai des și problema este și una de legalitate dacă vreți”
Actualul ministru al Justiţiei precizează că acea permisie de anul trecut, în cazul lui Liviu Dragnea, a fost acordată legal. Explicaţia ar putea fi faptul că ANP nu a fost informată oficial că Liviu Dragnea este urmărit penal în alt dosar, mai precis în dosarul TelDrum.