Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că este curios ce va face primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, după ce premierul îşi depune mandatul.
"O să avem nişte discuţii în coaliţie şi cu preşedintele Iohannis, dar lucrurile nu mai pot rămâne aşa. Dacă un primar nu a vrut să-şi asume niciun fel de responsabilitate şi a adoptat politica struţului, noi nu putem rămâne insensibili sau fără reacţie în faţa populaţiei. Preşedintele trebuie să numească un alt premier, deocamdată nu luăm în calcul nimic, pentru că de aici înainte începem să discutăm. Nu ne putem juca cu situaţia actuală, din acest moment toţi actorii politici, partidele, preşedintele, trebuie să găsim o soluţie pentru ca această ţară să rămână stabilă. Eu sunt curios, dacă după ce premierul îşi va depune mandatul, primarul sectorului 4 se va gândi totuşi să demisioneze. Sunt foarte curios, câţi lideri europeni ar trebui să demisioneze pentru ca Piedone să-şi depună mandatul şi să înţeleagă că totuşi România este în altă etapă, societatea vrea altceva, oamenii vor altceva?", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului