Președintele PSD Liviu Dragnea este tot mai irascibil în ultima perioadă, dar și destul de absent pe scena politică. Surse din partid ne-au dezvăluit strategia liderului social-democraților.
Acesta a decis să candideze la alegerile prezidențiale deși foarte mulți membri marcanți din partid i-au transmis că nu vor face campanie pentru el. „Am ajuns de batjocura florăreselor. De exemplu, mă uitam la mărțișoare și m-a întrebat doamna care vindea: Ce faceți, îi luați mărțișor lui Dragnea? Toate au râs ironic. Este umilitor să mergi printre oameni și să încasezi în numele lui. Într-o campanie pentru Dragnea-președinte ne-am umple de zoaie”, ne-a declarat o sursă din partid. Strategia lui Dragnea este cea din campania pe care a făcut-o pentru Mircea Geoană.
Pe de altă parte, foarte mulți se tem că Liviu Dragnea își sacrifică oamenii. Este și cazul lui Mircea Drăghici, trezorierul PSD, pe care a vrut să-l pună la conducerea Autorității Electorale Permanente. Asta ar fi însemnat să renunțe la imunitate. „Mircea, ca și Marian Neacșu, este un om loial și docil. Noroc că noi i-am deschis ochii. La dosarele pe care le are, dacă renunța la imunitate, a doua zi l-ar fi săltat”, ne-a explicat sursa. Un alt sacrificat ar fi tot un social-democrat integru: Daniel Suciu, numit ministru al Dezvoltării. „Va deconta tot eșecul viziunii lui Dragnea în domeniu”.
O altă nemulțumire este legată de referendumul din toamna anului trecut. Pe Liviu Dragnea nu l-a interesat rezultatul referendumului, ci a vrut să testeze electoratul.
Potrivit aceleiași surse, starea lui Dragnea este influențată și de deciziile pe care le ia în viața sa amoroasă. Aceasta (sursa) susține că Liviu Dragnea nu mai este cu Irina Tănase, ci cu o altă tânără.