Liviu Dragnea sare în apărarea premierului Viorica Dăncilă: „Este O MANIPULARE DISPERATĂ a partidelor de opoziție”

Liviu Dragnea sare în apărarea premierului Viorica Dăncilă: „Este O MANIPULARE DISPERATĂ  a partidelor de opoziție”

Vestea că premierul Viorica Dăncilă ar vrea să demisioneze a generat reacții foarte controversate în tot esicherul politic. Pe de-o parte partidele din opoziție își doresc acest lucru, iar pe de cealaltă parte, conducerea PSD reacționează afirmând că zvonul nu este adevărat. Ca urmare, Viorica Dancilă și liderul PSD, Liviu Dragnea au considerat că este necesar să lămurească această situație, dezmințind categoric zvonul demisiei premierului

Viorica Dăncilă a asigurat că dacă "ar fi avut vreun gând", ar fi anunţat public, potrivit www.digi24.ro

"Nu demisionez şi nici nu am intenţia. E o informaţie falsă. Cineva care ar avea de gând să demisioneze nu ar avea un program încărcat şi nu ar avea în program puncte din programul de guvernare sau întâlniri în perioada următoare cu impact pe plan extern. Deci, categoric nu, nu am de gând să demisionez. Dacă aş fi avut un gând în acest sens, sigur aş fi ieşit public şi aş fi spus acest lucru", a declarat Viorica Dăncilă

Ea a răspuns astfel întrebată fiind dacă are în intenţie să demisioneze din funcţie sau şi-a dat demisia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că informaţia potrivit căreia premierul Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze este "o manipulare disperată" prin care "se încearcă acoperirea multor adevăruri care încep să iasă la iveală".

"O să fiu mai dur decât de obicei. Ştiam că sunt proşti, acum arată că sunt şi foarte disperaţi. E o manipulare disperată, nu mai au niciun fel de coerenţă în ceea ce emit. (...) Se încearcă acoperirea multor adevăruri care încep să iasă la iveală, în primul rând adevărul despre 10 august care, încet-încet, începe să iasă la iveală", a declarat Dragnea.