Liviu Dragnea are din ce în ce mai puţină încredere în Guvernul Cioloş
Am încredere din ce în ce mai puţină în acest Guvern, din păcate, dar încă au posibilitatea, din punctul nostru de vedere, să arate că sunt de bună-credinţă şi nu sunt instrumentul unui partid sau al altuia, pentru că au venit aici ca un Guvern tehnocrat şi şi-au asumat nişte lucruri, printre care şi independenţa, echidistanţa, o colaborare corectă cu toate partidele politice şi cu Parlamentul şi profesionalism în ceea ce priveşte membrii Cabinetului şi ceilalţi, secretari de stat.
Mari semne de întrebare
Am văzut că tot îi schimbă şi aduc tot felul de oameni despre care nu ştiu cât de buni sunt. Avem deja mari semne de întrebare în ceea ce priveşte prestaţia unor membri ai Cabinetului şi în perioada următoare o să începem să exprimăm puncte de vedere foarte bine articulate", a spus Dragnea, potrivit Agerpres
„PSD nu va sta indiferent”
El a adăugat că social-democraţii se gândesc serios să ceară retragerea unor miniştri. "De exemplu, sunt două mari probleme - în Ministerul Mediului şi în cel al Fondurilor Europene -, probleme foarte mari. Noi am tot ridicat problema, tot tragem semnale de alarmă, cerem public premierului şi celorlalţi membri ai Cabinetului să mişte lucrurile din loc şi se pare că nu (nu se întâmplă nimic - n.r.). În condiţiile astea nu o să stăm indiferenţi", a precizat liderul PSD. Întrebat dacă PSD va depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cioloş, Dragnea a spus că "mai e mult până la o moţiune de cenzură", că deocamdată social-democraţii nu se gândesc la asta, în schimb "moţiuni simple sunt din ce în ce mai aproape de realizare"