Augustin Zegrean a vorbit despre Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind prescripția, în care se încadrează şi Liviu Dragnea. Fostul judecător CCR a spus că „procurorii au timp să instrumenteze dosare complexe de acest tip”.
Potrivit fostului judecător CCR Augustin Zegrean, dosarul Tel Drum nu se prescrie odată cu decizia ÎCCJ. Zegrean a explicat că procurorii au tot timp să îl trimită pe Liviu Dragnea în spatele gratiilor, asta dacă decid să instrumenteze dosarul.
„Nici acolo nu e împlinit termenul de prescripție pentru că e foarte mare. Procurorii au timp. Codul vechi penal spunea că se întrerupe termenul de prescripție prin împlinirea oricărui act de procedură care se comunică inculpatului, deci ăsta e Codul din 1968, făcut de comuniștii ăia răi. Codul nou penal spunea că orice act de procedură întocmit de procuror întrerupe cursul termenului prescripției”, a mai declarat Augustin Zegrean.
„Pedeapsa are sens când se aplică întocmai și la timp, nu peste 10 ani”
Mai exact, Augustin Zegrean spune că procurorii au timp suficient să instrumenteze dosarele de corupție și este inadmisibil ca un dosar precum cel de „luare de mită” să poată să fie trimis în judecată și judecat definitiv în 10 ani. „Pedeapsa are sens când se aplică întocmai și la timp, nu peste 10 ani”, a subliniat Zegrean.
Şi continuă: „Deci nu numai dacă a fost comunicat inculpatului. După ce a fost scandalul acesta, după a doua decizie a CCR, a venit Ministerul Justiției și a scris ordonanță de urgență în care c credeți că au scris: au reluat dispoziția din 1968 aia abrogată tot de ei”, a mai declarat Zegrean
S-a spus că hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind prescripția vine în ajutorul lui Dragnea, din perspectiva faptului că intervine prescripția multor dosare de corupție. Dar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca în cazul prescripției să se ia în considerare legea penală mai favorabilă pentru inculpat. Totodată, ÎCCJ a hotărât ca deciziile luate de Curtea Constituțională să fie încadrate într-o lege penală mai favorabilă.
Augustin Zegrean: Este o absurditate fără limite
Întrebat de ce afirmă acest lucru, fostul judecător CCR a explicat: „Deoarece se face discriminare între inculpați. Adică, în cauzele în care instanțele au spus „nu ți se aplică prescripția” și care au încălcat astfel decizia CCR, vine Înalta Curte și spune că bine au făcut să nu respecte decizia CCR... Sunt curios cum va motiva Înalta Curte decizia, dar nu ai cum să motivezi un lucru prost. De două ori nu e în regulă.
Soluția corectă era ca Înalta Curte să respingă cererea ca inadmisibilă. Decizia a venit la cererea mai multor Curți de Apel, ai căror judecători, în supușenia lor, ei simt nevoia să aibă pe cineva deasupra care să le confirme ce trebuie să facă. Nu aveau de ce să facă asta deoarece deciziile CCR sunt cât se poate de clare, cel puțin astea două care spun că din 25 iunie 2018, când s-a dat prima decizie, și până în 26 iunie 2022, când s-a dat a doua decizie, nu a mai existat întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
Ce a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție?
1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescriptiei sunt norme de drept penal material (substantial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activitătii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu exceptia dispozitiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin.(2) din Constitutie și art. 5 din Codul penal.
2. Instanta care solutionează contestatia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curtii Constitutionale nr. 297 26.04.2018 și nr. 358 26.05.2022, nu poate reanaliza prescriptia răspunderii penale, în cazul în care instanta de apel a dezbătut și a analizat incidenta acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.” se arată în minuta deciziei ÎCCJ, potrivit adevarul.ro.